Ucraina: Putin a mers la Mariupol „noaptea ca hoții”. Kremlinul susține că a fost o vizită „spontană”

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin în vizită la Mariupol.
Vladimir Putin în vizită la Mariupol. Foto: Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a întreprins o vizită în oraşul Mariupol, devastat de bombardamente, noaptea „ca hoţii”, a spus duminică Ministerul Apărării al Ucrainei.

Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a scris ministerul ucrainean pe Twitter.

La rândul său, un consilier prezidenţial ucrainean a denunţat „cinismul” şi „lipsa de remuşcări” ale lui Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Mariupol, relatează AFP, citată de Agerpres.

Criminalii revin întotdeauna la locurile crimelor lor... Ucigaşul a mii de familii din Mariupol a venit să admire ruinele oraşului şi mormintele sale. Cinism şi lipsă de remuşcări”, a scris Mihailo Podoliak pe Twitter.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol, oraş ucrainean devastat de bombardamente, a anunţat duminică serviciul de presă al Kremlinului, precizând ulterior că vizita a fost una „spontană”.

Este prima deplasare a liderului rus în acest oraş-port din Ucraina ce se aflase sub asediu luni de zile şi fusese ocupat de armata rusă în luna mai 2022.

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut apoi un tur al oraşului, el însuşi la volanul unei maşini. Vladimir Putin a discutat cu localnici, a vizitat locuri de interes şi a primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucţie din acest oraş devastat, potrivit aceleiaşi surse.

Vladimir Putin este vizat începând de vineri de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), care îl acuză de crima de război "deportare ilegală" de copii ucraineni.

CPI, cu sediul la Haga, a încercat de asemenea să verifice dacă bombardamentul şi asediul asupra oraşului Mariupol, în sud-estul Ucrainei, pot constitui o crimă împotriva umanităţii. Ea a conchis că îi lipsesc elemente pentru a ajunge la o astfel de concluzie, în condiţiile în care nu a avut acces în regiunea Doneţk, unde se află Mariupol.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde locuiesc cei mai bogați români. Zonele în care prețurile locuințelor au explodat
Digi FM
Vizi Imre: „Nu aveam voie să cânt în română sau maghiară.” Motivul din spatele regulii e cu totul altul
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain: „Nu încerc să arăt ca la 30 de ani”. Artista, despre mantra ei de azi și cum a învățat să-și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme cu Dustin Hoffman
Adevarul
Scut și Sabie: Ucraina începe producția în masă a antirachetelor „Freyja” și testează cu succes prima sa...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
Dacă ești însărcinată, câinele tău ar putea ști deja. Cele două reacții care apar cel mai des
Film Now
Mărturisirea tulburătoare a lui William Shatner. El și fiica lui s-au luptat cu cancerul în același timp. Cum...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine