Ucrainenii au împiedicat o tentativă a rușilor de a înainta spre Kiev pe un pod de pontoane

Data publicării:
pod de pontoane distrus
O imagine care circulă pe rețelele sociale arată un pod de pontoane peste Irpin care a fost distrus Foto: CNN

Armata ucraineană a zădărnicit o încercare a vehiculelor militare rusești de a traversa râul Irpin pe un pod de pontoane construit în apropiere de Hostomel, arată o nouă imagine din satelit de la compania Maxar Technologies, potrivit CNN.

Podul a apărut pentru prima dată în imaginile din satelit de la Maxar joi, 10 martie, iar în noua fotografie, acesta pare să fi fost distrus.

În plus, într-o altă fotografie, care a circulat duminică pe rețelele sociale, se vede mai de aproape podul de pontoane distrus și vehiculele militare rusești zăcând în apă, în apropiere. CNN a geolocalizat și a confirmat autenticitatea fotografiei postate pe rețelele sociale.

Forțele ucrainene din suburbia Irpin din Kiev au respins până în prezent înaintarea trupelor ruse spre capitala ucraineană. Podul principal care traversează râul Irpin a fost distrus chiar de ucraineni pentru a împiedica un avans al rușilor, pentru că râul Irpin reprezintă un obstacol natural semnificativ pentru armata inamică, scrie CNN.

Podul de pontoane fusese amplasat de ruși în câmp deschis, la aproximativ 8 kilometri nord de podul principal peste râul Irpin.

Este a doua locație cunoscută în care rușii au construit un pod de pontoane pentru a-și muta vehiculele. Înainte de începerea propriu-zisă a invaziei, rușii au construit în Belarus un pod de pontoane peste râul Pripiat, în zona de excludere de la Cernobîl, iar mai târziu au mutat cu ajutorul lui zeci de trupe și vehicule militare.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
Patrimoniul lui Michael Jackson, dat în judecată de patru frați care susțin că artistul i‑a abuzat după ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a apărut celebrul moonwalk. Fratele lui Michael Jackson spune că artistul a învățat mișcarea de la un...
Film Now
„Sunt Michael J. Fox și sunt tată și actor”. Starul din „Back to the Future”, ovaționat la gala Actor Awards...
Adevarul
Consiliul pentru Pace, șansă istorică sau un rateu pentru România? Expert: „Mă tem că nu ne dorim să ieșim...
Newsweek
Cele 22 de sporuri de care Casa de Pensii ține cont la calcul pensiei. Cum îți pot aduce bani in plus?
Digi FM
„Eram o mamă singură cu gemeni de trei ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri despre despărțirea de Marc Anthony...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu făcut pe 130.000 de participanți, urmăriți zeci de ani. Ce efect important poate avea consumul moderat...
Digi Animal World
Cum să scapi rapid de părul de animale de pe haine. Trucul simplu folosit de o femeie cu patru pisici
Film Now
Angelina Jolie, singură după divorțul de Brad Pitt. De ce nu a mai avut nicio relație în ultimii ani
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii