Ucrainenii sunt furioși că doi disidenţi ruşi eliberaţi de Putin au cerut relaxarea sancţiunilor şi negocieri cu Rusia

Data publicării:
Ilia Iașin și Vladimir Kara Murza au fost eliberați în cadrul schimbului de prizonieri Rusia-Occident.
Ilia Iașin și Vladimir Kara Murza au fost eliberați în cadrul schimbului de prizonieri Rusia-Occident. Foto: Profimedia

Ucrainenii au reacţionat cu furie la apelurile disidenților ruşi Ilia Iaşin şi Vladimir Kara-Murza, eliberaţi în urma schimbului de deținuți cu Occidentul, de a relaxa sancţiunile care îi afectează pe ruşii obişnuiţi şi de a iniţia negocieri de pace între cele două părţi, relatează The Guardian.

Vladimir Kara-Murza, care avea de executat o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, a cerut Occidentului să analizeze dacă sancţiunile care îi lovesc pe ruşii de rând nu sunt cumva „nedrepte şi contraproductive”.

Deputata ucraineană Irina Gheraşcenko s-a numărat printre cei care i-au răspuns, afirmând: „Nu mai cred în niciun rus bun”, relatează News.ro.

După un val de critici, Kara-Murza a declarat pentru BBC că acceptă faptul că și societatea rusă are o „responsabilitate pentru ceea ce face regimul Putin”.

„Putin nu poate fi lăsat să câştige acest război. Ucraina trebuie să câştige şi ar trebui să existe mai mult sprijin din partea ţărilor occidentale pentru ca acest lucru să se întâmple”, a declarat el.

Ilia Iaşin, eliberat după o condamnare de opt ani şi jumătate pentru că a condamnat masacrul forţelor ruse în oraşul ucrainean Bucea, a stârnit, de asemenea, revoltă cu apelurile adresate Ucrainei de a „se aşeza la masa negocierilor”.

După această reacţie, şi Iaşin şi-a reiterat a doua zi opoziţia faţă de invazia „criminală, barbară” a Rusiei în Ucraina.

„Mi-am dat doi ani din viaţă pentru a spune adevărul despre războiul din Ucraina”, a subliniat el, spunându-le ucrainenilor: „Eu nu sunt duşmanul vostru”.

Analiştii ucraineni au declarat că se tem că disidenţi ruşi foarte cunoscuţi, aşa cum sunt Iaşi şi Kara-Murza, au capacitatea de a influenţa politica occidentală, creând tensiuni cu poziţia Kievului.

Andrii Iermak, şeful de cabinet al lui Volodimir Zelenski, a spus: „Scopul comun al tuturor ruşilor ar trebui să fie eliberarea Rusiei de dictatorul nebun Putin şi de regimul său, nu lupta împotriva sancţiunilor. Sancţiunile ar trebui să fie consolidate doar atât timp cât Rusia îşi continuă agresiunea armată. Sancţiunile sunt cele care ţin în frâu maşinăria militară a regimului”.

Pe de altă parte, Ilia Iaşin susţine că Moscova l-a exilat fără consimţământul său şi a exercitat presiuni diplomatice pentru a încerca să obţină garanţii că nu se va mai întoarce niciodată, scrie POLITICO. Afirmaţia lui Ilia Iaşin se adaugă plângerilor altor câţiva deţinuţi eliberaţi care susţin că au fost îndepărtaţi din Rusia fără ştirea lor - ceea ce pare să indice că Vladimir Putin s-a folosit de schimbul de deţinuţi cu Occidentul ca de o ocazie convenabilă de a scăpa de unii dintre cei mai insistenţi critici ai săi.

Iaşin a declarat că a fost de acord în cele din urmă cu schimbul din cauza îngrijorării că întreaga operaţiune va fi anulată cu totul, punând în pericol libertatea altor deţinuţi. Şi el, şi Kara-Murza au subliniat că există încă sute de deţinuţi politic aruncaţi în închisorile ruseşti pentru că şi-au sfidat guvernul şi s-au pronunţat împotriva invaziei din Ucraina, care ar fi trebuit să fie eliberaţi înaintea lor, pentru că unii au probleme serioase de sănătate.

Într-adevăr, luni s-a aflat că Pavel Kuşnir, un pianist rus şi activist împotriva războiului, a murit în închisoare după ce a intrat în greva foamei, în ceea ce UE a numit un caz şocant de represiune politică. Arestarea lui Kuşnir a devenit publică în luna mai. Acesta era un pianist desăvârşit care studiase la Conservatorul Ceaikovski din Moscova.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un părinte să lase toată averea unui singur copil? Drepturile celorlalți moștenitori chiar dacă există...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”