UE prelungește protecția pentru refugiații ucraineni, dar introduce schimbări. Ce categorie este vizată

Data publicării:
copil cu o jucarie si un bagaj cu steagul ucrainei
FOTO cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Uniunea Europeană a decis, vineri, să prelungească până în martie 2028 măsurile de protecție temporară pentru cei 4,4 milioane de refugiați ucraineni aflați în statele membre. În același timp, Bruxelles-ul pregătește o modificare importantă: bărbații de vârstă militară care vor solicita de acum înainte acest statut nu vor mai putea beneficia de el, la cererea autorităților de la Kiev, relatează Kyiv Independent

Înăsprirea condițiilor pentru acordarea protecției temporare se înscrie într-o tendință care începe să se contureze în mai multe state europene. Danemarca a adoptat o măsură similară cu o zi înainte, iar Cehia lucrează la noi reguli privind drepturile și obligațiile ucrainenilor aflați sub acest regim.

Mecanismul de protecție temporară a fost activat de Uniunea Europeană chiar în prima zi a invaziei ruse la scară largă, în februarie 2022. Acesta trebuie însă reînnoit anual, iar înaintea deciziei de vineri urma să expire în martie 2027.

„Avem nevoie de claritate acum pentru ucrainenii aflați în Uniunea Europeană. De aceea am decis să facem această prelungire din timp, fără să așteptăm anul 2027”, a declarat comisarul european pentru migrație, Magnus Brunner.

Noua decizie prelungește protecția temporară până în martie 2028, perioadă în care statele membre vor încerca să găsească o soluție pe termen lung pentru statutul refugiaților ucraineni.

O solicitare venită de la Kiev

Pe lângă această prelungire, Comisia Europeană propune introducerea unei restricții pentru bărbații de vârstă militară, categorie căreia legislația ucraineană îi interzice, în general, să părăsească țara. Potrivit lui Brunner, măsura a fost solicitată de guvernul ucrainean.

„Aceasta este solicitarea pe care ne-a adresat-o Ucraina”, a afirmat comisarul european.

Publicația The Kyiv Independent a transmis că a solicitat un punct de vedere din partea Ministerului ucrainean de Externe cu privire la această decizie.

Propunerea a fost criticată de comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Michael O'Flaherty, care avertizează că restricțiile ar putea ridica probleme privind respectarea drepturilor fundamentale.

„Aspectele legate de serviciul militar pot constitui motive pentru acordarea protecției, iar statele membre trebuie să garanteze accesul la evaluări individuale”, se arată într-un comunicat al biroului lui O'Flaherty.

Noile reguli nu îi vor afecta pe bărbații care au obținut deja protecție temporară în Uniunea Europeană, acestea urmând să se aplice doar noilor solicitări.

Magnus Brunner a precizat că persoanele care nu vor mai fi eligibile pentru protecția temporară vor putea depune cereri de azil în baza procedurilor obișnuite prevăzute de legislația europeană.

Măsurile vor intra în vigoare în următoarele săptămâni, după aprobarea formală de către statele membre și publicarea lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...