UE va sabota economia Ungariei dacă Budapesta blochează sprijinul financiar pentru Ucraina (Financial Times)

Data actualizării: Data publicării:
Premierul maghiar Viktor Orban
Premierul maghiar Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană va sabota economia Ungariei în cazul în care Budapesta blochează acordarea unui nou ajutor pentru Ucraina la summitul Consiliului European care are loc săptămâna aceasta, arată un plan confidenţial elaborat de Bruxelles, citat de Financial Times, relatează luni Reuters. Documentul consultat arată că, în situația în care nu se ajunge la un acord până la 1 februarie, UE va viza vulnerabilităție Ungariei și va "lovi în locurile de muncă, moneda și dezvoltarea țării".

Bruxellesul a schiţat chiar o strategie pentru a viza în mod explicit vulnerabilităţile economice ale Ungariei, a-i destabiliza moneda şi a determina prăbuşirea încrederii investitorilor, într-o tentativă de a lovi în "piața de muncă şi dezvoltarea" din această ţară în situația în care Budapesta refuză să renunţe la veto-ul său faţă de ajutorul pentru Kiev, a scris duminică Financial Times, citând un document elaborat de oficiali ai UE.

Documentul la care Financial Times a avut acces notează că, în cazul în care nu se ajunge la un acord până la 1 februarie, ceilalţi şefi de stat şi de guvern ar urma să "declare public că, în lumina comportamentului neconstructiv al premierului ungar, este de neînchipuit ca UE să furnizeze fonduri Budapestei".

Ministrul ungar pentru Afaceri Europene, Janos Boka, a declarat ziarului că Budapesta nu este la curent cu o astfel de ameninţare financiară, dar că Ungaria "nu va ceda la presiuni".

Premierul ungar Viktor Orban a renunţat în decembrie în Consiliul European la veto-ul său faţă de lansarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, în schimb a blocat un ajutor financiar al UE pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, decizie luată în contextul tensiunilor Budapestei cu Kievul asupra drepturilor minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia şi al blocării de către Comisia Europeană a fondurilor europene ce revin Ungariei, al cărei guvern este acuzat de Bruxelles că încalcă statul de drept

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță