110 zboruri au fost anulate sâmbătă pe aeroportul din Bruxelles din cauza unei greve

Data actualizării: Data publicării:
atac belgia aeroport GettyImages-516914170

O grevă în curs de desfăşurare a lucrătorilor de la manipulare bagaje pe aeroportul din Bruxelles a condus la anularea sâmbătă a 110 din cele 550 de zboruri prevăzute pentru această zi şi a blocat planurile de călătorie a mii de persoane, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului, relatează dpa.

atac belgia aeroport GettyImages-516914170
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Agenţia de ştiri belgiană Belga a anunţat că există posibilitatea ca şi alte zboruri să fie anulate sâmbătă, potrivit Agerpres.

Greva a fost declanşată joi seară pentru a protesta faţă de condiţiile de muncă de la Aviapartner, o firmă de servicii de handling, şi urmează să se încheie duminică la ora 06:00 (05:00 GMT).

Aviapartner, care se ocupă de încărcarea şi descărcarea bagajelor pe aeroportul din Bruxelles pentru 29 de companii aeriene, printre care Ryanair, EasyJet, British Airways sau TUI Fly, are contracte cu 37 de aeroporturi din şase ţări europene, potrivit website-ului său.

Vineri, circa 130 de zboruri au fost anulate din cauza grevei.

Circa 70.000 de persoane erau aşteptate să ajungă pe aeroport sâmbătă şi 74.000 duminică. Călătorii au fost sfătuiţi să sosească mai devreme şi să aibă asupra lor, dacă este posibil, numai bagaje de mână. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri