Sari la conținut

2016, un an agitat. Schimbările majore din politica europeană

Europa a trecut din nou prin vremuri tumultoase. De la granițele României până la țărmul Atlanticului, 2016 a fost anul schimbărilor politice. Cel mai apropiat exemplu este chiar dincolo de Prut, în Republica Moldova, unde în ianuarie a fost cu greu învestit un guvern după proteste de stradă care au amintit de revolta din primăvara lui 2009. La final de an, moldovenii de peste Prut au oficial un nou preşedinte - Igor Dodon.

20 ianuarie 2016, o mulțime furioasă forța intrarea în Parlamentul din Chișinău acolo unde majoritatea tocmai votase un nou premier, unul învestit după trei luni de criză politică. Dar despre Pavel Filip contestatarii lui, în frunte cu liderii proruși Igor Dodon și Renato Usatîi, au spus că este doar o marionetă în mâinile influentului politician și om de afaceri Vlad Plahotniuc.

Chişinău, 21 ianuarie: 10 mii de oameni au ieşit în stradă, în Chişinău. Cu toţii erau nemulţumiţi de corupţia din ţară, fenomen care a dus şi la sărăcirea populaţiei. Nu mai au încredere în clasa politică, cu atât mai puţin în justiţie şi spun că vor o schimbare.

Guvernul susținut de forțele proeuropene și-a început în cele din urmă activitatea, iar vocea străzii a amuțit. Schimbările abia începeau însă în Republica Moldova. În luna martie Curtea Constituțională de la Chișinău a redat poporului puterea să aleagă direct președintele țării, desemnat până atunci de către Parlament.

Chişinău, 4 martie - Iurie Leancă, fost premier al Republicii Moldova: „Este o posibilitate de a implica cetăţeanul într-un exerciţiu democratic...oferă posibilitatea de a debloca situaţia din ţară, se pliază pe aşteptările covârşitoare ale cetăţenilor din această ţară”.

Opt luni mai târziu, cetăţenii Republicii Moldova decideau să-i ofere cârma ţării lui Igor Dodon, liderul socialiștilor, cunoscut pentru strânsele relații cu Moscova. Votul din 13 noiembrie avea să dovedească faptul că ambițiile europene ale Republicii Moldova sunt încă timide și reversibile, dar şi că există o ruptură între generaţii şi între moldovenii din ţară şi cei din diaspora. La secţiile de votare din afara ţării, tinerii moldoveni au stat la coadă ca să-şi exercite dreptul de vot.

În Uniunea Europeană 2016 poate fi numit anul contestării status quoului comunitar

În octombrie, Ungaria a organizat un referendum prin care oamenii erau întrebați dacă acceptă proiectul Uniunii Europene de repartizare a refugiaților în statele membre după un sistem de cote. 98% dintre cei care au votat au spus NU acestui plan, dar prezența la vot a fost prea mică pentru ca plebiscitul să fie validat. Și totuși pentru analiști, opțiunea a fost clar una contrară conceptului de ordine impus de la Bruxelles.

Altă țară, alt referendum, acelaşi vot împotriva sistemului și a elitelor politice. Vorbim despre votul din decembrie din Italia care ar fi trebuit să dea undă verde pentru reforma Constituției propusă de acum fostul premier Matteo Renzi. Italienii au refuzat să meargă pe mâna lui. În consecinţă, Renzi a părăsit marea scenă politică europeană.

Matteo Renzi, fostul premier al Italiei: „Am pierdut şi o spun tare şi răspicat, chiar dacă am un nod în gât, căci nu suntem roboţi. Voi merge la palatul prezidenţial şi îi voi prezenta demisia mea preşedintelui. Tabăra "Nu" a câştigat într-un mod foarte convingător”.

Și ieșirea lui Francois Hollande, actualul președinte al Franței, este iminentă. Tot la început de decembrie, el a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat la alegerile din 2017.

Francois Hollande, preşedintele Franţei: „Puterea, exerciţiul puterii, coridoarele puterii, ritualurile puterii nu m-au făcut niciodată să-mi pierd luciditatea, fie asupra mea, fie a situaţiei, pentru că trebuie să acţionez. Şi astăzi sunt conştient de riscurile reprezentate de un demers ca al meu, care nu ar reuni suficient sprijin în jurul său. De aceea am decis să nu mai candidez la alegerile prezidenţiale şi pentru reînnoirea mandatului meu”.

În paralel cu retragerea voită sau forţată din politica europeană a unor lideri, pe continent prinde contur curentul naţionalist, exacerbat odată cu criza refugiaţilor din 2015, votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE şi victoria lui Donald Trump în Statele Unite.

Austria, spre exemplu, a fost la un pas să devină primul stat european după cel de-Al Doilea Război Mondial cu un preşedinte de extremă-dreapta. Salvarea a venit chiar la urne, unde alegătorii au optat totuşi, în două scrutine separate, pentru un politician moderat, susţinător al proiectului european, dar dintr-un partid cvasinecunoscut.

Alexander Van der Bellen, preşedintele ales al Austriei: „(Ce mesaj transmite victoria dumneavoastră?) Cred că este un mesaj proeuropean”.

Şi într-adevăr, votul din Austria a fost ca o gură de aer proaspăt pentru Uniunea Europeană. Dar testul real va fi abia în 2017 când au loc alegeri în Franţa, Germania, Italia, Olanda şi foarte probabil chiar şi în Marea Britanie.