30 de ani de la Revoluția din 1989. Momentul, marcat în Parlamentul European printr-o dezbatere și o rezoluție

Data actualizării: Data publicării:
parlamentul european dezbatere romania
Debateri în Parlamentul European

Cei 30 de ani de la Revoluția din 1989 sunt marcați și în Parlamentul European.

Ședința legislativului comunitar a început luni la ora 18:00, ora României, tocmai pentru a sublinia că în urmă cu exact trei decenii, românii începeau drumul către libertate. Un drum greu, presărat cu morți și răniți, și cu foarte multe suferințe, mult mai multe decât în toate celelalte foste țări comuniste care au spus adio lagărului sovietic în anul de grație 1989.

ACTUALIZARE.  Revoluţia română din decembrie 1989 a fost primul pas spre reîntoarcerea românilor şi a României în Europa, a declarat luni, în plenul PE, Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi.

„Sunt onorată să fiu aici când comemorăm acest eveniment atât de important pentru România şi toată Europa”, a spus Vălean, care reprezintă Comisia Europeană la această dezbatere.

„Pe 16 decembrie revoluţia română a început la Timişoara. Acesta a fost primul pas spre reîntoarcerea României şi a românilor în Europa. Revoluţia română a fost cel din urmă act al mişcărilor de revoltă din Europa de Est şi cel mai sângeros. În acea iarnă românii au luptat pentru libertate, drepturi fundamentale şi democraţie”, a spus Adina Vălean în declarația citită în română și engleză.

După Adina Vălean a luat cuvântul fostul președinte Traian Băsescu, cel care a inițiat și rezoluția ce va fi votată de Parlamentul European. Europarlamentarul a subliniat că România face parte acum din UE și din NATO, iar Uniunea Europeană înseamnă și garanția că nu vor mai fi regimuri totalitare.

Dorinţa românilor de a reveni într-o Europă a valorilor, acolo de unde au fost smulşi cu tancurile sovietice, a fost mult mai puternică decât teama de represiune, a declarat luni seară Traian Băsescu. „Astăzi sărbătorim 30 de ani, exact astăzi, de la momentul în care Timişoara a răbufnit, într-un incident aparent banal, pe 16 decembrie 1989. Pe 17 decembrie, regimul criminal al lui Ceauşescu trăgea în populaţie prin armata poporului. Revoluţia s-a extins de la Timişoara în toate oraşele ţării, milioane de români au fost în stradă. Brutalitatea regimului a fost materializată în peste 1.142 de români împuşcaţi, 3.200 de români răniţi, 700 de români torturaţi”, a spus Băsescu, în intervenţia făcută în numele grupului Partidului Popular European (PPE), din care face parte.

Fostul preşedinte al României a subliniat că în urmă cu 30 de ani românii au spus „nu” hotărât, cu sacrificiul vieţii lor, comunismului şi au revenit în familia europeană. „Astăzi, ei sunt în NATO, sunt în Europa, sunt acolo unde le este locul. Aş încheia spunând că Uniunea Europeană nu este numai despre pace în Europa, Uniunea Europeană este şi despre interdicţia dictaturilor pe teritoriul UE”, a adăugat eurodeputatul român.

Dacian Cioloș, liderul Renew Europe, a subliniat în alocuțiunea sa că oamenii care au ieșit în stradă la Timișoara, apoi la București „nu-și făceau iluzii că vor fi iertați de regim sau că nu vor muri. Și totuși, au ieșit în stradă. Au ales libertatea. Au avut curajul să denunțe dictatura, opresiunea, lipsa de libertate, lipsurile economice într-unul dintre cele mai dure regimuri comuniste din lume”.

Copiii eroilor de atunci se întreabă zi de zi care este sensul sacrificiului părinților lor, a mai spus Cioloș. „Avem obligația să le arătăm că sacrificiul nu a fost în zadar. Avem obligația să luptăm pentru ca niciodată oamenii să nu iasă în stradă și să moară pentru libertatea lor, nici acum, și nici în generațiile viitoare”, a încheiat Dacian Cioloș.

Eurodeputat din Irlanda: Revoluția nu s-a încheiat în România!

„Acum 30 de ani, eram lider al studenților în Irlanda și am fost inspirată de eroismul studenților români. Am mers la București și Timișoara și am petrecut peste o lună acolo, în acele zile tulburi ale Revoluției, și trebuie să vă spun că a fost una dintre cele mai definitorii experiențe ale tinereții mele”, a declarat europarlamentarul irlandez Clare Daly din grupul Stânga Unită Europeană / Stânga Verde Nordică.

„Dar trebuie să fim sinceri. Cu ce s-au ales acești oameni? În mare parte, s-au ales cu aceeași elită în haine noi, combinată cu o elită nouă, o elită neoliberală, iar mulți oameni au rămas cu multe lucruri nerezolvate. De ce are România a doua cea mai mare diasporă din lume, după Siria? Cinci milioane de oameni nevoiți să plece din acea țară? (Pentru că a rămas, n.r.) multă corupție de eradicat. Rămân solidară cu acei oameni. Revoluția nu s-a încheiat acolo!”, a spus eurodeputata.

Citiți și:  Un eurodeputat UDMR critică în PE retragerea medaliei „Steaua României” acordate pastorului Laszlo Tokes


În aula de la Strasbourg Comisia Europeană prezintă luni o declarație, urmată de o dezbatere la care liderii famililiilor politice, dar deputații obișnuiți țin discursuri. Ședința poate fi urmărită live aici.

Ce spune Rezoluția PE despre Revoluția din 1989

Joi, 19 decembrie, va fi supusă votului și o rezoluție privind Revoluția Română din 1989. Rezoluția are o valoare simbolică. Ea a fost propusă de fostul președinte Traian Băsescu, acum membru al Parlamentului European și este susținută de grupul Renew Europe, al cărui lider este fostul premier Dacian Cioloș.

În document se cere încă o dată statului român să susțină aflarea adevărului despre evenimentele sângeroase care au marcat Revoluția din decembrie. Este o „necesitate absolută pentru români, pentru România, pentru Europa și pentru Uniunea Europeană”, arată textul rezoluției. 

Documentul aduce un omagiu victimelor din decembrie 1989 și familiilor lor, celor care și-au dat viața pentru a pune capăt dictaturii. Acest sacrificiu al protestatarilor pașnici a făcut posibilă tranziția României către democrație, stat de drept, economie de piață și a permis aderarea țării la UE și NATO.

În același timp, rezoluția cere instituțiilor Uniunii Europene și statelor membre, inclusiv România, să facă toate eforturile posibile pentru ca crimele regimurilor comuniste să nu fie uitate și pentru a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată.

O ședință solemnă pentru a marca 30 de ani de la Revoluția din 1989 a avut loc luni și în Parlamentul României. Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru justiţia română, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, de la tribuna Parlamentului, cu prilejul şedinţei solemne consacrate împlinirii a 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989.  

Citiți și: Veteranul de război ignorat de Ziua Națională, invitat la ședința solemnă dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri