A murit inventatoarea scutecelor de unică folosinţă

Data publicării:
valerie-hunter-gordon
Foto: captura youtube.com

Valerie Hunter Gordon, inventatoarea scutecelor de unică folosinţă, mamă a şase copii, a murit la vârsta de 94 de ani în reşedinţa ei din apropiere de oraşul scoţian Inverness, informează BBC citat de News.ro.

valerie-hunter-gordon
Foto: captura youtube.com

Familia ei a precizat că Valerie Hunter Gordon a murit pe 16 octombrie în oraşul scoţian Beauly. 

Ea a creat primul scutec de unică folosinţă, căruia i-a spus ”Paddi”, după ce l-a născut pe cel de-al treilea copil, Nigel, în 1947, şi se săturase să spele scutece tradiţionale.

Primul scutec de unică folosinţă era realizat din două bucăţi din plastic tăiate dintr-o paraşută veche, căptuşite cu vată şi bumbac.

Valerie Hunter Gordon a realizat sute de astfel de scutece, cu ajutorul maşinii sale de cusut pe care o ţinea în bucătărie. Le-a aprovizionat în acest fel pe prietenele sale care deveniseră la rândul lor mame şi le-a ajutat să modifice designul scutecelor, personalizându-le în funcţie de dimensiunile bebeluşilor acestora.

Soţul ei, maiorul Pat Hunter Gordon, s-a implicat şi el în realizarea acestor scutece, după ce s-a pensionat, în urma unor lupte armate în Borneo.

Soţii Hunter Gordon au aplicat pentru o marcă înregistrată în 1948 şi au semnat un contract cu manufactura Robinsons pentru a fabrica scutece de unică folosinţă în 1948. Primele modele de serie au fost create după dimensiunile fiului lor Nigel.

Printre numele posibile ale noului produs s-au aflat Valette, Snappy, Napkins, Lavnets şi Drypad. Numele ”Paddi” a fost ales după o întâlnire a maiorului Hunter Gordon cu un grup de ofiţeri din armata britanică la The Army Staff College din Surrey.

La început, a existat o anumită rezistenţă faţă de aceste scutece de unică folosinţă în rândul medicilor, care credeau că produsul dăunează pielii bebeluşilor, iar publicul larg nu era obişnuit să arunce lucruri în primii ani de după Al Doilea Război Mondial.

Un articol publicat în prestigioasa revistă The Lancet, scris de un medic militar care a folosit scutece Paddi pentru bebeluşul său, a contribuit la schimbarea opiniei în rândul medicilor, iar aceste produse au început să fie comercializate de lanţul de farmacii Boots.

Compania a intrat însă în declin în anii 1960, odată cu intrarea pe piaţă a brandului american Pampers.

Valerie Hunter Gordon a avut şase copii, 19 nepoţi şi 17 strănepoţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
478608 478608 astra inverness
EUROPA LEAGUE. Inverness - Astra 0-1. Budescu a adus victoria giurgiuvenilor
ratare-46609
VIDEO. Un nou candidat pentru ratarea anului: scoțianul Billy McKay
Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...