Aeroport construit cu un miliard de euro, vândut cu 10.000 de euro

Data publicării:
Airport Ciudad Real LERL 2

Aeroportul din Ciudad Real a înghițit un miliard de euro în perioada în care a fost construit. Fondul de investiții din China care a dat 10.000 de euro pe întregul complex, acum vrea să mai investească 100 de milioane de euro.

Aeroportul ar urma să fie folosit de oamenii de afaceri chinezi care intră în Spania. Va deveni așadar un aeroport doar pentru curse business, precum aeroportul Băneasa din Capitală.

Ciudad Real este capitala provinciei La Mancha, iar Don Quixote ar fi fost probabil singurul care ar fi crezut în succesul uriașului aeroport.

O anchetă realizată de BBC arată că nici măcar dezvoltatorii proiectului nu s-au așteptat vreodată ca aeroportul de un miliard de euro să facă profit. Ci au încercat să profite de creditele obținute foarte ușor în perioada de boom a construcțiilor.

A fost o perioadă a proiectelor haotice de infrastructură. Unele dintre ele au fost finanțate cu fonduri europene, altele cu împrumuturi de la băncile care până la urmă au fost nevoite să achite o parte din factura construcțiilor inutile.

În perioada de dinainte de criză, Spania și Portugalia au construit de la autostrăzi de care nu aveau neapărată nevoie, până la aeroporturi fantoma și foarte multe blocuri de locuințe, care de asemenea au rămas părăsite după 2008.

În cele din urmă, când bula construcțiilor s-a spart, sistemul bancar spaniol a avut nevoie de un colac de salvare din partea BCE.

În cazul aeroportului de un miliard de dolari din Ciudad Real, autoritățile spaniole au anchetat modul în care băncile au acordat împrumuturile primite de dezvoltatori. Doi politicieni care administrau banca de economii din La Mancha, care avea o expunere uriașă pe aeroport, au fost amendați.

Banii primiți de la bănci de investitori au fost pasați către firme de construcții controlate tot de ei. În 2010, firma care administra aeroportul a intrat în insolvență, iar în 2012, aeroportul a fost părăsit definitiv deși nu a fost folosit niciodată cu adevărat în scopul pentru care a fost construit.

Singura utilitate și-a găsit-o în 2013, când Volvo a filmat acolo celebrul spot cu șpagatul făcut de Van Damme între două camioane.

Un alt aeroport fantomă din Spania este cel din Castellon, care a fost inaugurat în 2011 și care nu a fost folosit niciodată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri