Agenţia Spaţială Europeană propune lansare de sateliți cu dublă utilizare, civilă și militară. Buget: 1 miliard de euro

Data publicării:
Agenția Spațială Europeană
Foto: Profimedia

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) vizează o finanţare iniţială de 1 miliard de euro pentru dezvoltarea unei noi constelaţii de sateliţi cu capabilităţi avansate de observare a Pământului şi aplicaţii duale — atât civile, cât şi de apărare şi securitate.

Proiectul, discutat public pentru prima dată în martie anul trecut, ar reprezenta primul program ESA de anvergură care integrează explicit obiective militare, reflectând ambiţiile europene de a-şi creşte autonomia strategică în contextul noii volatilităţi din relaţiile transatlantice sub preşedinţia lui Donald Trump, scrie News.ro.

Capabilităţi avansate de geointelligence

Josef Aschbacher, directorul general al ESA, a declarat că, la solicitarea statelor membre şi a UE, agenţia explorează dezvoltarea unei reţele capabile să colecteze „date optice radar de foarte înaltă rezoluţie”, cu sisteme de calcul şi inteligenţă artificială la bordul sateliţilor.

„Va fi ceva de o anvergură semnificativă,” a spus Aschbacher. Conform acestuia, costurile complete, incluzând infrastructura terestră şi lansările, s-ar ridica la circa 1 miliard de euro — doar pentru faza iniţială, dacă statele membre vor aproba finanţarea.

Se preconizează că reţeaua va include iniţial 15-30 de sateliţi, dar ar putea fi extinsă pe măsură ce proiectul avansează.

Costurile reale ar putea depăşi 4-6 miliarde euro

Potrivit Novaspace, costul total ar putea ajunge la 4-6 miliarde euro pe o perioadă de 10-15 ani, în funcţie de amploarea finală a constelaţiei. „Acest proiect ar putea deveni una dintre cele mai importante investiţii strategice ale Europei în domeniul spaţial în următorul deceniu,” a declarat Maxime Puteaux, expert Novaspace.

Bugetul ESA în creştere

Solicitarea de finanţare survine pe fondul pregătirilor pentru consiliul ministerial ESA din noiembrie, când va fi stabilit bugetul agenţiei pentru următorii trei ani. Aschbacher a confirmat că ESA va solicita o majorare de 36% a bugetului, până la 23 miliarde euro.

Comisarul european pentru apărare şi spaţiu, Andrius Kubilius, a subliniat recent necesitatea consolidării capabilităţilor spaţiale europene, subliniind importanţa obţinerii de date geospaţiale de înaltă rezoluţie „la fiecare 30 de minute, nu doar o dată pe zi, cum se întâmplă acum”.

Riscuri suplimentare din tăierile bugetare ale NASA

ESA se confruntă însă şi cu posibile efecte indirecte din cauza reducerilor propuse de Casa Albă pentru NASA — un buget general diminuat cu 24%, ce ar aduce finanţarea ştiinţifică la cel mai mic nivel din ultimii 40 de ani.

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Cum a învins iubirea Securitatea comunistă. Povestea româncei care a fentat regimul pentru a se căsători cu...
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India