Albin Kurti, reales premier în Kosovo după un an de blocaj politic. Câte voturi a obținut și ce le-a promis alegătorilor

Data publicării:
Albin Kurti, premierul din Kosovo, în timpul unei vizite în Franţa.
Premierul kosovar, Albin Kurti, vrea ca statele UE care nu recunosc independenţa Kosovo să îşi schimbe poziţia. Foto: Profimedia Images

Parlamentul din Kosovo l-a reales miercuri pe Albin Kurti în funcția de prim-ministru după victoria partidului său în alegerile anticipate, punând capăt unui blocaj instituțional de un an, relatează AFP.

Am luat act că Adunarea a ales guvernul Republicii Kosovo, a declarat președinta parlamentului, Albulena Haxhiu, precizând că 66 dintre cei 120 de membri ai Adunării au votat în favoarea cabinetului prezentat de Kurti.

Alegerile parlamentare au avut loc pe 28 decembrie, în urma eșecului lui Albin Kurti, 50 de ani, de a forma o majoritate după primele alegeri din februarie 2025. El a condus apoi un guvern interimar timp de douăsprezece luni.

Partidul lui Kurti, Vetevendosje (VV), care susține o agendă socială de stânga și naționalismul, a obținut 51,1% din voturi la alegerile din decembrie, asigurându-și 57 de locuri.

La putere din martie 2021, după ce a condus pentru scurt timp un guvern între februarie și iunie 2020, Albin Kurti a reușit să construiască noua majoritate cu sprijinul aleșilor reprezentând minoritățile.

Într-un discurs ținut înainte de vot, Kurti, a prezentat un program axat pe economie și pe creșterea investițiilor în apărare, criticând în același timp Serbia, care nu a recunoscut niciodată independența declarată în 2008 de Kosovo, fosta sa provincie sudică.

În ultimii ani, ne-am confruntat cu atacuri și amenințări neobosite din partea Serbiei, le-a spus el deputaților, promițând în același timp să continue normalizarea relațiilor cu Belgradul.

Rezultatele alegerilor din decembrie au fost confirmate pe 31 ianuarie de Comisia Electorală, care inițial ordonase o renumărare completă a voturilor după ce au fost descoperite nereguli.

A fost deschisă, o anchetă penală, iar peste o sută de membri ai personalului electoral au fost arestați la mijlocul lunii ianuarie pentru falsificarea rezultatelor alegerilor, presiune și intimidare, precum și corupție activă și pasivă.

Aproximativ jumătate dintre ei au fost plasați în arest pentru una până la două luni, în timp ce anchetele au continuat.

Mai devreme în cursul zilei, membrii parlamentului au ales-o pe noua președintă a parlamentului, Albulena Haxhiu, fost ministru al justiției și membră a Vetevendosje. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani