Alegerile din Germania. Conservatorii Angelei Merkel, la doar cinci mandate de majoritatea absolută

Data publicării:
merkel victorie ziare

Potrivit primelor rezultate oficiale, Angelei Merkel îi lipsesc doar cinci mandate pentru a avea majoritate absolută în Parlament. Iar acum are o misiune dificilă: trebuie să decidă pe cine va alege să i se alăture la guvernare. Liberalii, care au făcut parte până acum din coaliţia Angelei Merkel, nu au trecut de pragul de 5 la sută, necesar pentru a intra în Parlament. Liderul lor, Philipp Rosler, a demisionat din fruntea partidului.

În mijlocul susţinătorilor şi al colegilor de partid, care au dansat de bucurie, Angela Merkel a mulţumit tuturor celor care au contribuit la victoria sa istorică.

Mulţumesc tuturor colaboratorilor, care au făcut posibilă îndeplinirea misiunii mele de cancelar. Am traversat împreună un an dificil. De asemenea, îi mulţumesc soţului meu, care a avut multe de îndurat”, a spus Angela Merkel.

Conservatorii au obţinut la alegerile de ieri cel mai bun rezultat după unificarea celor două Germanii. Ei nu pot, însă, guverna singuri, pentru că nu au majoritate absolută în Parlament. Aşa că la Berlin au început negocierile pentru putere.

Este o situaţie foarte ambiguă şi de aceea Partidul Social-Democrat nu poate paria că va face parte din viitorul guvern. Mingea este în terenul doamnei Merkel. Este rândul ei să adune o majoritate”, a declarat Peer Steinbruck, liderul SPD.

Potrivit rezultatelor oficiale preliminare, alianţa CDU-CSU, condusă de cancelarul german, a obţinut 41,5% din voturi, social-democraţii lui Peer Steinbruck, 25,7 la sută, în timp ce ecologiştii au întrunit 8,4 % din sufragii. Cu 4,8 la sută liberal-democraţii, aliaţii Angelei Merkel, au ratat intrarea în Parlament, pentru prima oară în ultimii 65 de ani. Veşti mai bune sunt pentru stânga radicală, care şi-a asigurat 64 de locuri în Camera Inferioară a Legislativului, cu 8,6% din sufragii.

Prezenţa la vot a fost de 71,5%, ceva mai bună decât cea de 70,8%, înregistrată în 2009.

Indiferent care va fi configuraţia noului guvern, Angela Merkel va putea să continue fără probleme politicile sale economice de consolidare a zonei euro, axate pe două principii: solidaritate şi austeritate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme