Alianţă pentru contracararea influenţei Rusiei. Iniţiativa o au polonezii, România e binevenită

Data publicării:
polonia nato armata steag GettyImages-477571552

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, dorește intensificarea cooperării cu România

Politica externă foloseşte numeroase instrumente diferite, adaptate şi abandonate continuu, ca reacţie la mediul internaţional aflat în continuă schimbare. În termeni mai simpli, ceea ce acum funcţionează s-ar putea ca mâine să nu mai fie necesar şi să avem nevoie de ceva diferit, dar, rareori, de ceva complet nou. Abordarea Guvernului actual nu trebuie descrisă în termenii unei reorientări radicale a politicii externe, ci în adaptarea unor noi instrumente de politică externă pentru rezolvarea unor probleme diferite”, a precizat directorul Institutului Polonez pentru Afaceri Internaţionale, care oferă expertiză Executivului de la Varşovia.

În opinia sa, cooperarea în „Europa Centrală Extinsă” este un astfel de instrument şi ar trebui să implice - pe lângă Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia - statele baltice, ţările din Balcani şi chiar unele din nordul Europei.

Politica este întotdeauna aspiraţională. Este despre a ţinti spre ceva”, spunea recent Sławomir Dębski, în condiţiile în care, momentan, se poate vorbi doar de iniţiative de cooperare regională, nu de paşi concreţi şi decisivi pentru a pune bazele unei alianţe.

O astfel de iniţiativă, care implică şi România, a fost adusă în spaţiul public, printre alții, și de preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului de la Varşovia, Marek Kuchcinski. „Vrem să le propunem partenerilor noştri cehi şi ungari să înfiinţăm o Adunare interparlamentară nu doar în formatul celor patru ţări (din Grupul de la Vişegrad: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), ci care să includă şi Ucraina şi România. Chiar şi în condiţiile războiului din Ucraina, vrem să întărim această cooperare. Dorim ca această cooperare a noastră dintre parlamente să fie unul dintre cele mai puternice instrumente care să impulsioneze NATO şi alte ţări să contracareze influenţa Rusiei şi să o facă să-şi înceteze acţiunile agresive”, a declarat Marek Kuchcinski.

Unii se înarmează în faţa pericolului rusesc, alţii fac afaceri cu Moscova

Atât în Grupul de la Vişegrad, cât şi în întreaga Europă, gradul de îngrijorare faţă de acţiunile Rusiei diferă de la ţară la ţară. Unii se înarmează şi îşi sporesc cheltuielile militare an de an, alţii fac afaceri cu Moscova, a spus franc una dintre sursele diplomatice consultate de Digi24.ro.

Vorbind despre securitatea energetică şi diversificarea surselor de gaze naturale, Sławomir Dębski aprecia că şi Ungaria ar fi interesată să îşi reducă dependenţa faţă de gazul rusesc.

Ce spun ungurii? Suntem blocaţi cu Gazprom, nu avem de unde să ne luăm energia, aşa că trebuie să colaborăm cu ei. Totuşi, dacă le spui Haideți să ne gândim la crearea unei alternative, vor spune Sigur, suntem interesaţi de posibilitatea de a primi gaze din alte surse - din terminalele de gaz natural lichefiat din Świnoujście sau din insula croată Krk”, a explicat Sławomir Dębski.

Ce spun experții în politică internațională

Oana Popescu, analist de politică externă, și Octavian Milewski, expert pe Europa Centrala și de Est, au explicat, pentru Digi24.ro, care sunt implicațiile inițiativei Poloniei de a intensifica cooperarea regională.

Ce interese strategice concrete ar avea Polonia în invitarea Romaniei în Adunarea interparlamentară? Încearcă să își consolideze poziția anti-Rusia în Grupul de la Vișegrad (V4)?

Oana Popescu: În acest caz particular, accentul e pe Ucraina: pe modalități concrete, practice, de a o „smulge” sferei de influență ruse. Polonia a pierdut Parteneriatul Estic, „copilul” ei, odată cu războiul din Ucraina și eșecul Republicii Moldova, iar acum caută noi modalități de a recupera influență în regiune. Cooperarea în materie de infrastructură și proiecte transfrontaliere este dimensiunea care func?ionează cel mai bine a formatului V4, deci poate fi u?or extinsă la Ucraina. În schimb, în chestiuni strategice (printre care se numără poziția față de Rusia), există în prezent un mare deficit de încredere între Polonia și celelalte trei state din Grupul Vișegrad. Oficialii polonezi consideră că acestea sunt mult mai pro-ruse, drept pentru care caută aliați și așa a crescut brusc interesul Varșoviei față de România. În mod concret, Polonia caută acum tot felul de formate de extindere a V4, care să cuprindă și România - și nu doar V4+, al cărui nume indică din start că România ?i Bulgaria sunt marginale. Sławomir Dębski i-a spus Europa Centrală Extinsă (au văzut printre altele că nouă ne plac formulele astea, folosim des Regiunea Extinsă a Mării Negre, Orientul Mijlociu Extins), acum văd că se vorbește despre regiunea carpatică. Sunt toate variațiuni pe tema Intermarium, terminologie care amintește de vremuri de conflict pe care nimeni nu le vrea reiterate.

Octavian Milewski: Interesul Poloniei nu este unul neapărat de a se plasa ca stat anti-rus. Să nu uităm că Polonia are graniţa directă cu Rusia pe uscat şi pe mare, iar din această reiese că este şi mult mai vulnerabilă decât celelalte state din V4 sau chiar România. Interesul este unul mai degrabă defensiv şi o declaraţie de intenţie pe termen mediu şi lung. Însă, declaraţiile despre coagularea unui semi-bloc regional pe axa nord-sud sunt încă slab conturate. Practic toţi actorii constituţionali polonezi de politică externă au avut ceva de spus în ultimul an în privinţa consolidării unui grup între Marea Baltică şi Marea Neagră, însă un astfel de bloc ar lua cel puţin câţiva ani pentru a prinde un contur clar.

Înainte de a vorbi de un astfel de bloc Polonia ar trebui să se confrunte cu oferirea unor răspunsuri la următoarele întrebări: 1.Cum s-ar încadra aceasta structură în filosofia NATO şi UE. Există suprapuneri şi contradicţii funcţionale. 2. De ce resurse ar dispune Polonia şi statele presupus membre la un astfel de semi-bloc. 3. Are capacitatea de a se propune ca lider, de a fi perceput/acceptat că atare şi ce dorinţă/disponibilitate există la Varşovia de a face compromisuri cu presupuşii parteneri? (Acelaşi lucru se poate spune şi despre Bucureşti.) În primul caz, acest bloc vine în răspăr cu încercarea NATO de a-şi întări funcţionalitatea. În al doilea caz, doar Polonia este gata să aloce resurse suficiente pentru a dezvolta acest potenţial cadru regional. În al treilea caz, nici una din ţările menţionate nu are aceeaşi viziune despre axa nord-sud. Este de fapt o clasică problemă de alegeri şi preferinţe într-o acţiune colectivă. Deocamdată, Varşovia încearcă să împace disfuncţionalitatea în creştere din cadrul V4, şi dorinţa de a-şi menţine leadershipul în acest forum sub-regional, cu potenţialul reprezentat de crearea unui semi-bloc Polonia-Ucraina-România. Miza este Ucraina şi angajarea acesteia chiar şi de facto în sisteme de alianţa subregională pe termen scurt, mediu şi lung.

În afară de această, o Adunare interparlamentară ar oferi doar o platformă de dialog, cu costuri încă neclare. Se pune imediat problema care ar fi plusvaloarea încă unei adunări interparlamentare în afară de declaraţii pompoase şi acţiuni de relaţii publice. Ar fi mai utilă crearea de comisii mixte pentru elaborarea de planuri de acţiune între statele vizate cu participarea unor parlamentari competenţi şi experţi, în speranţa că aceştia există în România într-un număr suficient pentru a oferi cunoştinţe. Altfel, riscăm să fim martorii altor exerciţii de turism parlamentar pe axa sud-nord şi invers.

Cum ar trebui să răspundă România acestei invitaţii care urmează, potrivit lui Kuchcinski, să fie lansată în septembrie? Care să fie strategia autorităţilor de la Bucureşti?

Oana Popescu: Momentan e vorba despre o cooperare interparlamentară – adică mai mult decorativă, e un fel de declarație de bune intenții, nu asta o să impulsioneze nici NATO, nici Rusia să ia o atitudine sau alta. Dar faptul că Polonia caută și testează tot felul de soluții de apropiere de România e o oportunitate extraordinară pentru noi. Polonia și România sunt aliați naturali în regiune și au împărtășit întotdeauna aceeași orientare strategică, aceleași interese, indiferent de alternanța la guvernare – așa ceva este extrem de prețios într-o lume care vedem că se schimbă de la o zi la alta. Dar nu avem prea multe în comun ca mentalitate, cultură, istorie, plus că am fost mereu și într-un fel de competiție, mai mult sau mai puțin pronunțată. Acum circumstanțele sunt de așa natură că pentru ambele state contează mult mai mult ceea ce ne leagă. Cred că România nu ar trebui să rateze așa o șansă, dar va fi puțin complicat. Nu avem experiență în a lucra cu vecinii din Europa Centrală și nici nu e în interesul nostru să fim văzuți ca parte a unui bloc din ce în ce mai dubios din punct de vedere al guvernării interne. Deci va trebui găsit formatul cel mai bun – ar trebui să punem și noi umărul la identificarea lui. Plecăm însă cu un mare handicap: Polonia e infinit mai avansată în a face lobby la nivel UE și a-și promova oameni în poziții importante - ceea ce noi nu facem. Polonia are cercetare serioasă asupra regiunii încă dinainte de ’89, are think-tank-uri puternice. Noi nu avem nici acum, Polonia are strategii, bune sau proaste, noi avem doar idei. Poate ar fi cazul să învățăm că nu putem avea parteneriate serioase, dacă nu ne ridicăm la nivelul partenerului.

Octavian Milewski: România ar trebui mai înainte de toate să ofere competenţă, activism informat şi resurse. Competenţă în a înţelege sau citi mai bine potenţialul propunerii venite de la Varşovia. Această competenţă nu se vede deocamdată. Activismul informat nu este nici el prea de găsit în politică externă a Bucureştiului. România este mai degrabă pasivă şi doar verbală. Despre resurse se poate spune şi mai puţin. Spre exemplu, aş fi curios să ştiu ce resurse materiale şi financiare concrete, materializate prin proiecte concrete, deci, au fost, sunt şi vor fi alocate pentru relaţia cu Ucraina. Ce am văzut până acum a fost mai degrabă un pic de pompă şi încălzirea climatului politic şi social între cei doi vecini. În culisele diplomatice şi de expertiză este vehiculată ideea unei trilaterale Ucraina-România-Polonia de 2 ani deja şi tot ce ştim e că discuţiile sunt blocate din cauza unor aspecte mai degrabă simbolice.

Un alt aspect este capacitate atât a Bucureştiului cât şi a Varşoviei de a trece peste orgolii, care desigur nu se văd la televizor, şi a munci umăr la umăr pentru a explică astfel de iniţiative în marile capitale UE. Iniţiative similare au mai existat şi în Europa Centrală şi de Sud-Est, şi în Mare Neagră, şi în Marea Baltică, însă ele nu au fost urmate de vreun succes deosebit instituţional şi orgazational.

Orice Adunare Parlamentară nu oferă mai mult decât vizibilitate pentru aceast dosar potenţial de politică externă şi o declaraţie de intenţie plus o aura de legitimitate colectivă pentru o idee sau altă. Practic aici se opreşte rolul Adunării. Ar fi un organism de popularizare şi legitimizare funcţională. La nivel executiv, totul depinde de resursele care se vor vrea alocate. Proiecte şi domenii de colaborare sunt mai mult decât suficiente. Am putea să începem de la crearea unor proiecte educaţionale cu focalizare regională. Un exemplu are fi programe masterale şi doctorale pe o platforma universitare comună să zicem într-un oraş care se plasează undeva în centrul geografic al regiunii (e.g. Lviv sau Lublin sau chiar Cracovia). Înainte de a vorbi despre o regiune între mari care abia dacă a existat vreodată în istorie, există o lipsa acută de cunostine unul despre celălalt şi capacitate de a se percepe reciproc corect, obiectiv şi informat. Altă direcţie ar fi infrastructură, în cel mai larg sens posibil. Aici pentru România este esenţial să dezvolte cai facile şi eficiente de conexiune cu Odessa, Kiev şi Lviv. Odată cu dezvoltarea infrastructurii, ramificarea funcţională la nivel de low-politics ar fi o chestiune de câţiva ani. Teoria şi practică creării de funcţii transfrontaliere comune a fost descoperită demult în acest sens. În Polonia şi Ucraina există o cerere în creştere de cunoaştere a României, însă lipsesc cele mai elementare cai de acces în ambele sensuri, mai ales între România şi Ucraina.

Cât de mult influenţează Brexitul demersul Poloniei de a strânge legăturile cu aliaţii din UE şi din regiune?

Oana Popescu: Impulsionează suplimentar un demers deja început și-l impulsionează zdravăn! Polonia s-a bazat până acum, în Europa, pe doi piloni: UK și V4. UK a “brexitat, iar pe V4 iată că nu se pot bizui. De aceea caută acum frenetic alte soluții și alți aliați. De aici declarațiile uneori contradictorii, azi spun că fac bloc central-est european împotriva Germaniei și Franței, mâine se răzgândesc și spun că nu vor să creeze diviziuni. Azi spun că vor nou tratat UE, apoi își dau seama că e posibil să iasă prost pentru ei, lansează tot felul de idei și structuri de cooperare, unele mai bune, altele nu. Important e că România a devenit mult mai importantă pentru Polonia – inclusiv din cauza Brexit.

Octavian Milewski: Brexitul slăbeşte UE şi NATO per ansamblu. Încă nu este clar dacă Marea Britanie, sau cum se va mai numi în curând, va mai vrea sau va mai putea susţine propunerea de a plasa un batalion rotativ britanic în Lituania. Este doar un exemplu. Practic, orice iniţiativă de acest fel pe teritoriul Lituaniei serveşte direct intereselor Poloniei. Pe lângă această, Polonia pierde un partener pe probleme militare, de apărare şi chiar viziune strategică asupra Europei de Est. Marea Britanie a fost până în prezent unul din puţinii aliaţi NATO şi membri UE (împreună cu Franţa) cu capacitate de gândire strategică şi dorinţa de a se dedică apărării Europei Centrale şi de Est. Nu este clar în acest moment dacă un astfel de partener mai există pentru Polonia şi pentru regiune în ansamblu. Polonia riscă să fie mai izolată decât până în prezent în demersurile sale pe aceste probleme politico-militare.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri