Anchetă în cazul crimei de la Florenţa. O altă româncă, agresată de criminal acum doi ani, i-a făcut portretul robot 

Data publicării:
donnauccisa3ok

Marta, o prostituată din România, a făcut un portret robot identic cu cel stabilit de anchetatorii italieni, în cazul tinerei din Drobeta Turnu Severin, găsită fără suflare sub un pod de la intrarea în Florenţa.

Este a doua persoană care le dă anchetatorilor informaţii preţioase, după ce o prostituată din Italia l-a descris pe individ poliţiştilor.

Era italian, înalt, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani, gras, cu puţin păr. A venit cu o maşină mică, de culoare deschisă. Mi-a spus că mă duce la Florenţa. În schimb, la un moment dat a schimbat direcţia şi s-a îndreptat spre Prato”, a povestit românca despre ucigaşul din Florenţa.

Femeia şi-a amintit cu groază că în urmă cu doi ani a fost abordată, cel mai probabil, de acelaşi individ.

„Era liniştit, dar când am coborât din maşină a devenit o bestie. M-a făcut să mă dezbrac şi m-a legat. L-am alungat. Mi-a spus: "Te omor!" Am reuşit să scap de el, dar el s-a luat după mine şi m-a ajuns din urmă. M-a legat de un stâlp cu braţele încrucişate în faţă, în picioare”, a mai povestit femeia.


Trupul Andreei Zamfir, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit luni dimineaţa sub un pod de un bărbat care ieşise la plimbare cu bicicleta. Primele date ale anchetei dezvăluie un film de groază: Andreea Zamfir a fost abuzată sexual şi torturată în timp ce era legată de o bară, cu braţele desfăcute, asemenea unui om crucificat.

Ancheta poliţiei italiene a dezvăluit că banda adezivă folosită de criminal este aceeaşi cu cea folosită anul trecut asupra unei italience şi că provine de la un spital de la periferia Florenţei. Poliţiştii italieni au descins imediat în casa suspectului de anul trecut, dar nu au găsit nimic compromiţător.

Anchetatorii au reuşit să dea şi de urma unui infirmier al spitalului de unde provine banda adezivă, dar au găsit un alt tip de material decât cel folosit în cazul Andreei Zamfir. Ancheta se concentrează acum pe analiza ADN.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri