F. Hollande cere unitate în fața politicilor lui D. Trump

Data actualizării: Data publicării:
francois hollande
Foto: Gulliver/GettyImages

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a lansat sâmbătă un apel către liderii europeni pentru a rămâne uniţi şi a răspunde „ferm” faţă de politicile şi măsurile controversate promovate de preşedintele Donald Trump. Reacţia liderului francez vine după intrarea în vigoare a unui ordin executiv, care suspendă temporar programele de relocare a refugiaţilor şi impune o interdicţie de intrare pentru cetăţenii din şapte ţări musulmane, transmite Reuters.

francois hollande
FOTO: Gulliver/ Getty Images

„Atunci când există declaraţii ale preşedintelui american cu privire la Europa şi la faptul că Brexitul reprezintă un model pentru alte ţări membre UE, cred că în acest caz trebuie să răspundem”, a declarat Francois Hollande la o întâlnire cu presa desfăşurată pe marginea summitului naţiunilor sud-europene de la Lisabona, potrivit News.ro.

Preşedintele francez a vorbit la doar o zi după ce Donald Trump a declarat că decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană „este un lucru minunat” în timpul unei întâlniri la Washinghton cu premierul Theresa May.

„Atunci când adoptă măsuri protecţioniste, care ar putea să destabilizeze economii, nu doar în ţările europene, dar în principalele ţări ale lumii, noi trebuie să răspundem. Atunci când refuză primirea refugiaţilor, în timp ce europenii şi-au îndeplinit datoria, noi trebuie să răspundem”, a menţionat liderul Franţei.

Francois Holland a continuat să susţină necesitatea afirmării unei poziţii clare şi a implicării într-un dialog ferm pentru a rezolva probleme globale.

Preşedintele Donald Trump ar urma să discute telefonic în cursul zilei de sâmbătă cu Merkel, Hollande şi Putin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri