Aproape 70% din teritoriul Franţei este vizat de resticţii privind utilizarea apei. Ședință de criză a guvernului de la Paris

Data publicării:
incendiu de vegetație în Franța
Incendii în Franța. Foto: Profimedia Images

Aproape 70% din teritoriul Franţei este vizat de măsuri privind restricţionarea utilizării apei din cauza unei secete care s-a agravat în urma valurilor de caniculă repetate care s-au abătut asupra acestei ţări în ultimele trei luni, a anunțat luni guvernul de la Paris. Miercuri va avea loc o şedinţă de criză.

„Pe fundalul unei secete deosebit de intense care s-a abătut asupra Franţei, efectele schimbărilor climatice continuă să accentueze presiunea asupra resurselor de apă” şi „aproape 70% din teritoriul francez face obiectul unor restricţii privind utilizarea apei”, a precizat Ministerul pentru Tranziţie ecologică, potrivit AFp, preluată de Agerpres.

Pe 9 august, 99 de departamente, adică întreg teritoriul metropolitan al Franţei, se află, cel puţin, la pragul de alertă. Printre acestea, 76 de departamente au fost plasate în situaţie de criză, cel mai ridicat nivel, iar 21 sunt în alertă sporită.

În cazul situaţiei de criză, apa este rezervată unei utilizări prioritare: sănătate, securitate civilă, apă potabilă, salubritate.

Începând cu nivelul alertă şi alertă sporită, sunt aplicate restricţii privind udarea grădinilor şi a spaţiilor verzi, umplerea pisicinelor, spălarea maşinilor şi irigarea culturilor.

„Alimentarea cu apă potabilă este problematică”

Pe 27 iulie, ministrul Tranziţiei ecologice, Monique Barbut, a indicat că „alimentarea cu apă potabilă este problematică în mai multe teritorii, mai exact în 47 de departamente franceze”, în timp ce 62 de departamente se aflau într-o situaţie de criză.

Ministra a precizat că „întreruperi ale apei de la robinet” afectau deja „peste 30.000 de persoane din 80 de comune”, care urmau să fie aprovizionate cu apă potabilă „din camioane-cisternă sau cu ajutorul sticlelor cu apă”.

Miercuri, ministra va reuni membrii Comitetului de anticipare şi de monitorizare hidrologică (CASH), precum şi prefecturile din regiune pentru a discuta probleme legate de secetă.

Şedinţa are drept scop realizarea unei evaluări actualizate a situaţiei hidrologice pe ansamblul teritoriului ţării, precum şi a „consecinţelor acestei situaţii pentru diferitele utilizări ale apei în teritorii. Se va pune de asemenea accentul pe impactul secetei asupra faunei şi florei”, potrivit guvernului.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Pensie fără vechime? Ce se întâmplă cu anii munciți dacă angajatorul nu a plătit contribuțiile la stat
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”