Austria vrea să condiţioneze ajutoarele sociale de nivelul de stăpânire a limbii germane

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Kurz shutterstock_1104367637
Foto: Shutterstock

Imigranţii din Austria care nu stăpânesc suficient de bine germana trebuie să se aştepte la scăderea ajutoarelor sociale, pe care guvernul a decis miercuri să le condiţioneze de nivelul de vorbire a limbii, relatează AFP.

Sebastian Kurz shutterstock_1104367637
Cancelarul Sebastian Kurz spune că „cine nu vrea să se integreze, cine nu vrea să înveţe germana (...) va primi mai puţin în viitor” - Foto: Shutterstock

Această reformă a venitului minim garantat (Mindestsicherung) este un proiect major al coaliţiei formate din conservatori şi extrema dreaptă aflată la putere la Viena, care spune că vrea să stopeze imigraţia pe cheltuiala sistemului social.

Formula prezentată de guvern constă în solicitarea unui anumit nivel de stăpânire a limbii germane pentru a primi integral cei 863 de euro reprezentând alocaţia prevăzută pentru o persoană fără resurse. Un nivel insuficient, evaluat în baza cadrului european de referinţă pentru limbi, nu va da dreptul decât la suma de 563 de euro.

Cancelarul conservator Sebastian Kurz a apărat o măsură de justiţie. Cine nu vrea să se integreze, cine nu vrea să înveţe germana (...) va primi mai puţin în viitor, a postat el pe Twitter.

„Mai întâi dreptate pentru austrieci. Străinii vor trebui să aştepte, a adăugat ministrul afacerilor sociale, Beate Hartinger-Klein, din cadrul partidul de extremă dreapta FPO.

Guvernul, care a acuzat de mai multe ori familiile numeroase de imigranţi că cumulează prestaţiile familiale, vrea, de asemenea, scăderea graduală a alocaţiilor vărsate în funcţie de numărul de copii.

Aceste anunţuri au suscitat critici ale opoziţiei şi ale asociaţiilor de ajutor pentru cei mai defavorizaţi.

„Trebuie să combatem sărăcia, nu persoanele care au de suferit, a dezvăluit Michael Landau, preşedintele organizaţiei caritabile Caritas. Organizaţia a criticat şi accentul pus pe nivelul de stăpânire a limbii germane, în condiţiile în care guvernul a redus finanţările anumitor programe de integrare destinate în special organizării de cursuri de germană.

Guvernul lui Sebastian Kurz dorea iniţial să introducă un termen minim de cinci ani înainte ca beneficiarii de azil să poată obţine integral venitul minim garantat, dar a trebuit să renunţe la măsură în urma refuzurilor Curţii constituţionale austriece şi a Curţii de justiţie a UE.

Noile măsuri necesită şi votul parlamentului pentru a intra în vigoare la 1 aprilie.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri