Avem în corp substanțe chimice periculoase, fără măcar să știm. Ce au aflat participanții la un studiu experimental

oameni multi pe o trecere de pietoni
Oameni pe trecerea de pietoni. Foto: Guliver/GettyImages

Toți europenii au în corp substanțe chimice periculoase despre existența cărora nici măcar nu au habar, dar care le pot crea probleme grave de sănătate, relevă rezultatele unui studiu publicat la începutul acestei luni.

O jurnalistă de la politico.eu a participat la acest studiu - la care au luat parte inclusiv oficiali europeni - și a descoperit că 19 dintre cele 28 de teste care i s-au făcut s-au pozitivat la substanțe chimice riscante, inclusiv la bisfenol A (BPA) și ftalat de monetil, compuși chimici care, în concentrații mari, pot afecta sistemul reproducător și dezvoltarea

Prezența unor astfel de substanțe chimice a fost depistată în sânge și în urină și depinde foarte mult și de conjuctură, de pildă de ce am mâncat sau dacă am folosit anumite produse cosmetice.

Studiul, făcut la un institut din Barcelona, a fost inițiat de un ONG, Zero Waste Europe, care a vrut să verifice prezența ftalaților și a fenolilor în probele de urină provenind de la 52 de participanți din șase țări europene. Printre ei s-au numărat vicepreședinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager, vicepreședinta Parlamentului European, Heidi Hautala, și eurodeputatul Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European.

Ftalații și fenolii sunt substanțe chimice întâlnite în obiecte de uz zilnic, cum ar fi pungile de plastic sau cosmeticele.

„Cu toții trebuie să știm ce mâncăm. Asta înseamnă să avem produse accesibile, sigure și care să știm de unde provin și pe unde trec, pentru a fi siguri că în procesul de împachetare nu intervin substanțe chimice periculoase ce ar putea să dăuneze sănătății noastre”, spune vicepreședinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Care sunt riscurile asupra sănătății?

Expunerea la produși chimici sintetici și la metale grele reprezintă un motiv de îngrijorare din ce în ce mai mare, potrivit Agenției Europene pentru Mediu și Organizației Mondiale a Sănătății.

Deși este destul de dificil de stabilit o legătură directă de cauzalitate între expunerea la substanțe chimice și anumite riscuri pentru sănătate, studiile au arătat că substanțele chimice periculoase pot fi asociate cu o serie de consecințe serioase asupra corpului, inclusiv boli cronice, tulburări neurologice și efecte asupra dezvoltării fătului. 

În 2016, OMS estima că 2,7 la sută din bolile omenirii și 1,7 la sută din totalul deceselor pot fi puse pe seama chimicalelor. 

De unde provin substanțele chimice periculoase

Aceste chimicale sunt folosite pe scară largă ca aditivi pentru ambalajele de plastic alimentare, pentru că ele conferă materialului anumite caracteristici: maleabilitate, rezistență la călădură sau la lumina soarelui, culoare. Însă acești aditivi nu sunt foarte stabili și pot trece cu ușurință în mediul înconjurător, inclusiv asupra alimentului care este împachetat. La fel se întâmplă și cu aditivii folosiți în produsele cosmetice sau în produsele alimentare. 

Un studiu precent a arătat că din peste 12.000 de substanțe chimice care pot fi folosite pentru a confecționa ambalaje alimentare, 5 la sută - adică nu mai puțin de 600! - sunt considerate periculoase.

Comisia Europeană și-a luat angajamentul că va propune până la sfârșitul anului 2022 o revizuire a legislației UE referitoare la materialele folosite pentru confecționarea ambalajelor. Actualele reglementări sunt învechite și nu mai protejează sănătatea populației. 

„Dacă UE vrea să protejeze în mod eficient sănătatea oamenilor și în acealși timp să construiască sisteme alimentare sustenabile și o economie circulară curată,  trebuie să treacă la o reformă fundamentală”, spune Justine Maillot, activistă în cadrul ONG-ului Zero Waste Europe. „Simpla ajustare a actualei legislații nu este suficientă”, susține ea. 

Un stil de viață pan-european

Participanții studiului făcut la Barcelona au aflat că au în corp între 18 și 23 de substanțe chimice periculoase. E adevărat că sunt în concentrații foarte mici, dar mici sunt  și variațiile de la o țară la alta. Cu alte cuvinte, peste tot în Europa este la fel.

Expunerea la aceste substanțe depinde de obiceiurile alimentare, de folosirea unor produse de îngrijire personală sau a unor produse de curățenie, de folosirea unor vase non-aderente, dar și de mediul în care lucrează oamenii.

Sunt jucării care conțin BPA, pentru unele haine de exterior se folosesc acizi carboxilici, legumele la conservă sau hrana semipreparată pot conține și ele astfel de substanțe periculoase, chiar dacă în cantități foarte mici. 

Unul dintre cercetătorii de la Barcelona care au făcut acest studiu spune că este mai degrabă îngrijorat „aria de distribuire a expunerii” în rândul participanților. „Eu sunt bătrân, nu mai am sarcini reproductive, dar sunt mulți oameni tineri, femei, și poate că ele ar trebui să fie îngrijorate de expunerea” la acești produși, a conchis el. 

Editor : Luana Pavaluca

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate