Avertismentul constructorilor auto: costul unui Brexit fără acord, 50.000 de lire pe minut

Data actualizării: Data publicării:
muncitori fabrica auto getty
Foto: Guliver/GettyImages

Constructorii auto din blocul comunitar dau avertizări cu privire la pierderile în valoare de miliarde de euro ce vor apărea în condiţiile unui Brexit fără acord, opririle de producţie urmând să coste 50.000 de lire sterline pe minut numai în Marea Britanie, transmite Mediafax.

Marea Britanie urmează să iasă din UE în 31 octombrie, însă companiile sunt din ce în ce mai îngrijorate cu privire la lipsa progreselor premierului Boris Johnson spre un nou acord de retragere care să înlocuiască precedentul acord negociat de Theresa May, pe care Parlamentul britanic l-a respins de trei ori.

În cadrul unei declarații de presă, mai multe asociaţii, printre care Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/, Asociaţia furnizorilor europeni de componente auto şi alte 17 asociaţii naţionale, au dat avertizări asupra consecinţelor unui Brexit fără un acord de divorţ asupra unei industrii care regrupează 13,8 milioane de angajaţi în Uniunea Europeană, incluzând Marea Britanie, sau 6,1% din forţa de muncă totală.

„Plecarea Regatului Unit din UE fără un acord ar declanşa o modificare colosală a condiţiilor de tranzacţionare, cu tarife în valoare de miliarde euro care ameninţă să afecteze alegerile consumatorilor pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Sfârşitul comerţului fără bariere ar putea provoca perturbări modelului de operare la timp al industriei auto, costul unui singur minut de oprire a producţiei numai în Marea Britanie fiind de 50.000 de lire sterline (54.700 de euro)”, precizează aceștia într-o declarație.

Dacă cele două părţi vor reveni la regulile de tranzacţionare ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, organizaţiile avertizează că cea mai probabilă consecinţă a unui Brexit fără acord va fi un plus de 5,7 miliarde euro la schimburile comerciale cu automobile între UE şi Marea Britanie.

Industria auto europeană depinde de lanţurile de aprovizionare transfrontaliere, a căror eficienţă depinde de tarifele vamale zero şi eliminarea graniţelor în interiorul uniunii vamale europene.

Industria auto britanică, care este controlată aproape în întregime de firme străine, este deosebit de vulnerabilă la introducerea de tarife vamale, în condiţiile în care este dominată de producători germani, francezi şi japonezi.

Editor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri