Video Avertismentul UE: Rusia „nu este pregătită pentru pace”. Nu există „semne tangibile” ale unui angajament serios

Data publicării:
Eu,,Usa,And,Russian,Flags,With,Chess,Pieces,Symbolizing,The
Vladimir Putin a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022 Foto: Shutterstock

UE nu vede „semne tangibile că Rusia se angajează serios” în vederea asigurării păcii în Ucraina, a declarat purtătorul său de cuvânt, ca răspuns la ultima rundă de negocieri de la Geneva. Moscova nu este pregătită pentru pace, afirmă, astfel, Anouar El Anouni, citat de The Guardian.

Vorbind la briefingul de la prânz al Comisiei Europene din Elveția, purtătorul de cuvânt al UE pentru afaceri externe, Anouar El Anouni, a declarat:„Vedem că Rusia continuă atacurile sale neîncetate asupra Ucrainei. Acest lucru reflectă faptul că Rusia nu este pregătită pentru pace. Încă nu vedem semne concrete că Rusia se angajează serios în procesul de pace”.

„Chiar și în această săptămână, înaintea negocierilor de pace, Ucraina a suferit un alt atac masiv cu rachete și drone, potrivit autorităților ucrainene. Atât timp cât vărsarea de sânge continuă, vom continua să exercităm presiuni asupra Rusiei”, a precizat El Anouni.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a adăugat, de asemenea, că „nimic nu poate fi decis cu privire la Ucraina fără ca Europa să fie prezentă la masa negocierilor”. Consilierii de securitate națională din Franța, Germania, Italia și Regatul Unit au participat la discuții, a mai anunțat UE.

Rusia va evalua medierea SUA în Ucraina în funcţie de rezultatele obţinute, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, după ce cele trei runde de negocieri desfăşurate în acest an nu s-au soldat cu rezultate semnificative în favoarea unei soluţionări a conflictului, de la declanşarea căruia se vor împlini patru ani săptămâna viitoare.

Citește și:

UE vrea să înceapă cât de curând posibil negocierile de aderare cu Ucraina, afirmă preşedintele Consiliului European

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Micile obiceiuri care îți pot aduce mii de euro în plus la pensie. Ce fac diferit oamenii care reușesc să...
Newsweek
Casa de Pensii, mesaj către pensionari: Mai repede vă face dreptate instanța decât noi. Banii se iau mai ușor
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
De ce dorm câinii atât de mult? Un medic veterinar explică adevăratul motiv și semnele care ar trebui să te...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...