BBC World Service, cea mai mare extindere de după 1940

Data actualizării: Data publicării:
bbc2

BBC World Service va lansa 11 servicii în limbi străine ca parte a celei mai mari extinderi pe care corporaţia a avut-o după anii 1940, un rezultat al creşterii finanţării care a fost anunţată de guvernul britanic anul trecut, informează bbc.com, citat de News.ro.

bbc2

Primele noi servicii din seria anunţată au fost programate pentru anul 2017, iar cele 11 limbi străine vor fi: afaan oromo, amharică, gujarati, igbo, coreeană, marathi, pidgin, punjabi, telugu, tigrinya şi yoruba.

„Este o zi istorică pentru BBC, întrucât anunţăm cea mai mare extindere a World Service de după anii 1940. BBC World Service este o bijuterie a coroanei, atât pentru BBC, cât şi pentru Marea Britanie. În timp ce ne îndreptăm către împlinirea unui secol, viziunea mea este aceea a unui BBC încrezător, deschis spre exterior, care oferă cel mai bun jurnalism independent şi imparţial şi entertainment de calitate pentru o jumătate de milliard de persoane din lume. Astăzi facem un pas important în această direcţie”, a spus Tony Hall, directorul general al BBC.

Planurile includ extinderea serviciilor digitale pentru a oferi mai mult conţinut pentru dispozitive mobile şi video, precum şi o prezenţă mai bună în reţelele de socializare. 

Miercuri, BBC va lansa un serviciu digital în limba thailandeză, după succesul înregistrat de serviciul pentru Facebook lansat în anul 2014.

Între alte planuri de extindere se numără buletine de ştiri în limba rusă, cu versiuni localizate în ţările vecine, servicii de televiziune îmbunătăţite în Africa, inclusiv peste 30 de programe noi pentru radiodifuzorii parteneri din Africa subsahariană.

Între aceste planuri se mai numără noi programe regionale pentru BBC Arabic, programe de radio pe unde scurte şi medii dedicate publicului din Peninsula Coreeană, precum şi conţinut online şi pentru reţelele de socializare.

Mai este prevăzută şi investiţia în World Service English, cu noi programe, mai mult jurnalism original şi o agenda mai largă.

„În vremuri de război, revoluţie şi schimbări globale, oameni din jurul lumii s-au bazat pe World Service pentru ştiri independente, credibile şi imparţiale. Ca radiodifuzor independent, rămânem la fel de relevanţi în secolul al XXI-lea, când în multe locuri există puţină libertate de exprimare. Anunţul de astăzi este despre a transforma World Service investind pentru viitor. Trebuie să ne urmăm publicul, care consumă ştirile în moduri ce se află în schimbare – un număr din ce în ce mai mare de oameni urmăresc World Service la televizor, iar multe servicii sunt în prezent exclusiv digitale”, a spus Fran Unsworth, directorul BBC World Service.

„Vom putea să accelerăm transformarea noastră digitală, mai ales pentru publicul nostru mai tânăr şi vom continua să investim în buletine de ştiri video. Ceea ce nu se va schimba este angajamentul nostru pentru un jurnalism independent şi imparţial”, a adăugat el.

Cu noile servicii anunţate, BBC World Service va fi disponibil în 40 de limbi străine, inclusiv limba engleză.

Tony Hall a stabilit obiectivul ca serviciile BBC să ajungă la 500 de milioane de persoane din întreaga lume până la aniversarea de un secol a radiodifuzorului britanic, care va avea loc în anul 2022.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri