Belgia instituie controale de identitate pentru pasagerii trenurilor internaționale

Data actualizării: Data publicării:
Eurostar in Brussels Midi Station
Foto: Gulliver/GettyImages

Autoritățile din Belgia, Olanda, Franța și Marea Britanie au ajuns la un acord pentru instituirea controalelor de identitate în cazul pasagerilor care călătoresc cu trenurile internaționale. Măsura vizează în primul rând combaterea terorismului.

Eurostar in Brussels Midi Station
Foto: Gulliver/GettyImages

Cele patru țări au convenit să creeze un grup de lucru alcătuit din experți naționali, la care vor participa și reprezentanți ai companiilor feroviare Eurostar și Thalys. Sarcina acestui grup este să pună în aplicare un sistem de control al documentelor de identitate ale pasagerilor care folosesc trenurile internaționale care intră sau ies din Belgia, informează Agerpres, care preia o știre a agenției EFE.

Este vorba despre un proiect-pilot elaborat în cadrul măsurilor de combatere a terorismului și de la care se așteaptă prezentarea primelor concluzii și propuneri până la sfârșitul lunii martie, urmând ca apoi să se evalueze posibilitatea extinderii acestui sistem de controale.

Normele europene în vigoare prevăd numai controale în cazul pasagerilor companiilor aeriene prin sistemul PNR stabilit de SUA și UE după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.

După atacul terorist comis în 19 decembrie la Berlin de un tunisian care apoi a călătorit nestingherit prin mai multe țări europene, Belgia, Olanda, Germania și Franța și-au exprimat intenția de a institui un astfel de sistem de control și asupra pasagerilor care folosesc transporturile internaționale terestre, feroviare și maritime, fără să se fi concretizat până acum vreo decizie. Primul demers de acest fel este acum proiectul-pilot care va fi aplicat la frontierele belgiene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru proprietari. Ce se întâmplă cu terenurile caselor construite înainte de 1990
Digi FM
"Nu știu dacă mai e cineva atât de bun, blând, generos și un prieten minunat". Prietenii lui Mugurel Vrabete...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mugurel Vrabete, basistul de la Holograf, a murit. Ce se știe despre cei trei copii ai săi, unul avut dintr-o...
Film Now
Ce face și cum arată azi Izzie Stevens din "Anatomia lui Grey". Katherine Heigl e măritată și are trei copii
Adevarul
Cinci scenarii. Cum s-ar putea încheia războiul SUA cu Iranul
Newsweek
O pensionară de 83 de ani muncește cu jumăte de normă. Nu-i ajunge pensia. Are cancer și un fiu bolnav
Digi FM
Adio, Oscar? Gafa care l-ar putea costa trofeul pe Timothée Chalamet
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O terapie care combină trei medicamente elimină cancerul pancreatic şi previne reapariţia acestuia, potrivit...
Digi Animal World
Momentul când un polițist prinde un crocofil cu lopata. Reptila se afla pe veranda unei familii din Australia
Film Now
De ce arată Brad Pitt atât de tânăr la 62 de ani. Ce spune celebrul chirurg plastician Terry Dubrow despre...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...