Sari la conținut
News Alert

Bernd Fabritius: La Koln, poliția a fost incapabilă și i-a lipsit conducerea politică

Bernd Fabritius, membru al Bundestagului:

„Partidul al cărui membru sunt a avertizat de mult timp că integrarea unui grup atât de mare de persoane dintr-un cerc de cultură străin, în care femeile sunt inferioare bărbatului, include probleme uriașe. De revelion, la Koln, am avut parte exact de aceste conflicte sociale care se nasc din lipsă de posibilitatea de integrare pentru aceste persoane, atât de multe, într-un timp atât de scurt.

Poliția i-a legitimat și s-au legitimat cu legitimațiile de refugiați care încă nu au avut buletinele, ci hârtiile de primă înregistrare. Nu există nici cel mai mic dubiu asupra persoanelor. Între timp, presa din Germania a și relatat că fenomenul de hărțuire sexuală e mai mult o distracție la ei în țară, probabil au crezut că în Germania merge la fel.

Doamna Merkel nu a invitat aceste persoane în Germania. În acea zi din septembrie a luat o decizie pe care ar lua-o la fel și azi în care la Budapesta a existat o situație de necesitate umanitară gravă, în care a decis să accepte intrarea lor în Germania.

Angela Merkel știe exact solicitările, necesitățile de integrare, dar nu e în mâna guvernului să determine numărul de persoane obligate să se refugieze. Dacă am putea face asta, am opri necesitatea de refugiere. Putem doar reacționa la simptomele acestui fenomen care se întâmplă în lumea actuală, dar pentru care răspunderea o au statele din zonele respective care au grijă să nu fie pace. Ele sunt de vină că există fenomenul de necesitate de refugiere. Ar fi o obligație umanitară a comunității europene să răspundă.

Unele țări membre UE uită că UE, comunitatea solidară, nu este o strada cu o singură bandă pe sens, ci avem nevoie de solidaritatea tuturor statelor în a răspunde la acest fenomen mondial de refugiere a oamenilor din zonele de criză.

În partidul de centru-dreapta am decis acum câteva săptămâni un pachet de măsuri care a împiedicat ca jumătate din afluxul de refugiați din Balcani să nu mai participe la fluxul acesta. Aceste măsuri luate au fost deja încoronate cu succes, numărul de persoane care vin din Balcanii de vest și se prefac că au motive de refugiere a scăzut aproape la zero. Noi încercăm prin influența Germaniei să contribuim la o îmbunătățire a măsurilor, a împrejurărilor de trai în zonele primare de refugiere pentru că oamenii care s-au refugiat deja o dată și se află în zone de refugiere, Turcia sau Liban, să nu simtă nevoia să pornească spre Europa Centrală.

Germania nu poate integra un număr atât de mare cum ar dori să ajungă în Germania. Trebuie să avem și noi de grijă să nu ajungem la conflicte sociale în țara noastră.

Poliția a fost incapabilă și i-a lipsit conducerea politică. Au fost patru echipaje de poliție, deci mult prea puțin. Conducerea politică a acestui land nu a cerut o participare a forțelor de poliție care ar fi stat la dispoziție, nu au fost solicitați. E o greșeala de guvernare.

Noi în Bavaria am arătat suveranitatea statului, competența statului în a asigura siguranța în societate.

Ministrul de interne ar trebui să își asume demisia.

În locurile în care am bănuit că s-ar putea să se întâmple asemenea evenimente am trimis poliție și s-a desfășurat un Revelion normal. La Munchen am avut avertizarea de terorism.

Preferitor la atentatul de la Istanbul, Bernd Fabritius a spus: Nu a fost îndreptat împotriva Germaniei, ci împotriva lumii moderne. A fost un atac cu un sinucigaș ISIS, această organizație dorește să schimbe lumea, să impună ideologia restrictivă. Întâmplător în această zona turistică a Istanbulului au fost mulți turiști germani, puteau fi cetățeni din Romania. A fost un atac împotriva omenirii.”

Etichete: Germania , JURNALUL DE SEARA , politie , talharie , hartuire sexuala , koln , Bernd Fabritius

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale