Bilanţul furtunii St Jude, în Marea Britanie: 13 morţi, mai mulți dispăruţi, 300.000 de locuinţe fără electricitate

Data publicării:
marea britanie

Actualizare 20.56. Numărul celor declarați decedați a ajuns la 13, scrie presa internațională.

Rafalele au ajuns la peste 130 de kilometri pe oră. În calea vijeliei se află acum Suedia, Polonia, Estonia, Letonia şi nordul Germaniei, unde meteorologii au instituit deja cod roşu de vânt puternic.

Cu forţa unui uragan, St Jude a făcut prăpăd în Olanda.

Zeci de copaci au fost scoşi din rădăcini şi s-au prăbuşit peste case şi maşini.

Ultimul moment să fie striviţi de stâlpii şi copacii smulşi din pământ. Circulaţia tramvaielor din Amsterdam a fost întreruptă, iar numeroase zboruri europene au fost amânate sau anulate.

Înainte să ajungă în Olanda, St Jude a făcut prăpăd în Marea Britanie: sute de copaci smulşi din rădăcină, acoperişuri luate pe sus de vijelie şi sute de mii de case lăsate în beznă.

Pe aeroportul Heathrow au fost anulate peste 130 de zboruri, cursele de feribot au fost suspendate, iar trenurile au rămas blocate în gări.

Oamenii şi-au amintit de Marea Furtună din 1987, când 16 oameni au murit, milioane de arbori au fost scoşi din rădăcină, iar curentul electric a fost întrerupt timp de câteva zile. În unele zone din Anglia şi Ţara Galilor, ploile abundente au provocat viituri, iar mai mulţi britanici pasionaţi de camping au fost luaţi prin surprindere de furtună.

Sunt însă şi care nu s-a speriat de furtună. Au trecut la costumele de baie şi au intrat în marea agitată.

Furtuna a lovit şi nord-vestul Franţei - rafalele de vântul de peste 100 de kilometri pe oră au făcut ravagii în Bretania şi Normandia, unde zeci de mii de locuinţe au rămas fără curent electric.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri