Boiko Borisov: Bulgaria va depăși România în rezultatele luptei anticorupție

Data publicării:
boris borisov crop -AFP Mediafax Foto-STR

 

Boiko Borisov FOTO: Mediafax Foto

Într-un discurs rostit la Varna, Borisov a afirmat că România a fost monitorizată o dată la şase luni în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, în timp ce Bulgaria a fost monitorizată la un an şi jumătate.

„Dintr-un anumit punct de vedere, ei (românii - n.r.) încearcau să ne ajungă pe noi din urmă. În acelaşi timp, noi vream, dacă era posibil, să fim trataţi separat de ei în privinţa aderării la Schengen. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul an şi jumătate este că românii ne sunt daţi nouă ca exemplu. Timp de patru ani, ei au fost în urma noastră", a afirmat Boiko Borisov, subliniind că Bulgaria va depăşi din nou România în trei-patru luni.

Declarația premierului bulgar este cumva paradoxală, în condițiile în care la ultimele lor vizite în România, oficialii bulgari au insistat ca România și Bulgaria să nu fie decuplate în demersurile lor de aderare la Schengen.

Președintele Bulgariei, despre Schengen: „Am pornit împreună și dacă vom fi separați, niciunul dintre noi nu va mai fi privit cu încredere”

Bulgarii, invidioși pe reformele din Justiție ale României

Potrivit Bloomberg, Bulgaria intenţionează să creeze o instituţie specializată în combaterea corupţiei, după modelul României. 

Bulgaria vrea, de fapt, să comaseze agențiile anticorupție și să le dea acces la informații din domeniul bancar și fiscal privitoare la personalități publice de rang înalt, pentru a domoli criticile Ununii Europene, scrie Bloomberg

Vicepremierul Meglena Kuneva a prezentat, vineri, un plan pentru a combate corupția în sistemul judiciar și de securitate al țării. Propunerea, care trebuie aprobată de guvern și parlament, vizează, de asemenea, reducerea „micii corupții” din administrația publică.

„Comisia Europeană nu ne va lăsa să uităm ceea ce trebuie să terminăm”, a declarat Kuneva, fost comisar european.

Răspunsul Bulgariei la lupta împotriva corupției și crimei organizate a rămas nesemnificativ și a fost lipsit de direcție strategică, a apreciat Comisia Europeană în raportul MCV din ianuarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri