Bomba din Augsburg a fost dezamorsată

Data publicării:
bomba augsburg

În Germania a avut loc cea mai mare evacuare de la al doilea Război Mondial şi până în zilele noastre.

54.000 de oameni din localitatea Augsburg, situată în sudul Germaniei, s-au văzut nevoiţi să îşi părăsească locuinţele în ziua de Crăciun, după ce în localitatea lor, a fost găsită o bombă neexplodată.

Dispozitivul, de fabricaţie britanică şi cântărind aproape două tone, a fost descoperit, din întâmplare, pe un şantier.

Localnicii au fost nevoiţi să îşi abandoneze casele dis de dimineaţă, la ora 5:00. Pe lângă locuințe, au mai fost evacuate un spital și mai multe aziluri de bătrâni.

După ce s-au asigurat că toţi localnicii au fost puşi la adăpost, geniştii au dezamorsat bomba, aşa că spre seară, evacuarea a luat sfârşit şi oamenii au fost anunţati că se pot întoarce la casele lor.

Sursa: Digi24 TV

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri