BREXIT | Comisarul european Corina Crețu: România ar trebui să se alieze cu Polonia și să negocieze condiții foarte clare

Data publicării:
corina cretu - fb 1

„Sunt convinsă că în România liderii politici își vor face un plan de acțiune. Forțele care și-au făcut campanie electorală prin atacarea cetățenilor de altă naționalitate au ajuns acum în prim planul politic din Marea Britanie. Părerea mea e că România trebuie să se alieze cu Polonia care are același interes și cred că cu toate statele care au comunități puternice de cetățeni în Marea Britanie și trebuie negociate condiții foarte clare. Noi nu suntem migranți, sunt cetățeni europeni cei care lucrează acolo. Atât timp cât Marea Britanie nu părăsește UE toată legislația Uniunii se aplică în Marea Britanie”, a declarat Corina Crețu. 

Polonia a inițiat deja crearea unei Adunări interparlamentare care să includă țările Grupului de la Vișegrad - Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria - plus două țări vecine din zona Carpaților, Ucraina și România.  

Comisarul european a subliniat că cetățenii de alte naționalități care locuiesc în Marea Britanie trebuie protejați. 

„Este foarte important să milităm pentru un tratament egal în cadrul UE al statelor rămase și să tragem niște concluzii în legătură cu modalitatea în care nu am reușit să spunem ce face UE pentru cetățeni”, a spus oficialul. 

Corina Crețu a subliniat că și acesta este motivul pentru care unii britanici au votat pentru Brexit, respectiv nu au știut ce consecințe vor urma. 

„Nu cred că un britanic când a votat pentru plecare s-a gândit că se vor introduce vize, la libertatea de mișcare. Sunt lucruri pe care le-am luat ca și cum ni se cuvin. Din punctul de vedere al politicilor regionale vedem în țările noastre partea cea mai vizibilă, care arată cum fondurile europene schimbă viața oamenilor”, a spus Corina Crețu.

La Bruxelles, la ora 16.00, va avea loc o ședință a comisarilor europeni. Lor li s-a cerut să evalueze fiecare pe domeniul său impactul pe care îl va avea ieșirea Marii Britanii din UE și măsurile care trebuie luate. 

De asemenea, tot astăzi are loc o întâlnire la Berlin între președintele Francois Hollande, cancelarul Angela Merkel și premierul italian Matteo Renzi. Marți și miercuri va avea loc un consiliu european la care vor participa liderii tuturor țărilor membre ale blocului comunitar. 

Marea Britanie se confruntă cu cereri urgente din partea liderilor și responsabililor Uniunii Europene de a accelera un „divorț” pe care premierul David Cameron vrea să-l lase pentru a-l gestiona succesorului său, care va fi numit la începutul lunii octombrie la congresul partidului său. 

Pe de altă parte, liderii pro-Brexit din Marea Britanie dau asigurări britanicilor că Regatul Unit va rămâne pe piața unică a UE și că procedurile de despărțire de UE vor fi declanșate „numai când Marea Britanie va fi pregătită”

Citiți și:
BREXIT | Ce acorduri se vor negocia cu Marea Britanie. Explicațiile europarlamentarului Theodor Stolojan
Polonia dorește crearea unei Adunări interparlamentare a țărilor Grupului de la Vișegrad care să includă România și Ucraina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri