Sari la conținut

BREXIT | Ministerul Educației din Marea Britanie: Împrumuturile pentru studenții străini nu vor fi afectate

 

Studenții din prezent și cei care vor începe la toamnă vor beneficia în continuare de finanțare pe toată durata studiilor lor. Studenții Uniunii Europene sunt bineveniți în Regatul Unit”, a spus ministrul Jo Johnson.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


De asemenea, și președinta Universităților din Ukm Julia Goodfellow a precizat că decizia de a părăsi UE este una „dezamăgitoare”.

„Prima noastră prioritate va fi să convingem Guvernul Regatului Unit că trebuie să se asigure că studenții și angajații din alte țări europene vor putea studia și lucra în continuare în universitățile britanice pe termen lung și să promoveze Regatul Unit ca fiind o destinație deschisă celor mai intelegente minți”, a spus Julia Goodfellow.

Student Loans Company, organizația prin intermediul cărora studenții străini pot accesa împrumuturi pentru a-și finanța studiile, a confirmat că nimic nu se va schimba pentru studenții din UE care deja studiază în Marea Britanie.

IntegralEdu a subliniat că BREXIT-ul nu afectează împrumuturile luate de studenți și că încă se mai poate aplica pentru anul universitar care începe în această toamnă. 

În mai puțin de două luni se vor închide aplicațiile de împrumuturi pentru studii postuniversitare în Anglia, anul 2016-2017. Românii își pot finanța studiile de master sau MBA prin împrumuturi acordate de guvernul britanic împreună cu Departamentul de Business Inovation, cu sume în valoare de până în 10.000 de lire sterline, precizează IntegralEdu. 

„De câteva zile suntem asaltați de întrebări din partea tinerilor și părinților care doresc să știe dacă Brexit-ul afectează împrumuturile pentru studii în Marea Britanie. Îi asigurăm pe toți cei interesați că procesul prin care studenții români sunt admiși la studii în Marea Britanie nu va fi afectat, în următorii doi ani, de decizia luată de britanici prin referendum. De asemenea, cei care studiază deja la universități din Marea Britanie precum și cei admiși în următorii doi ani își vor păstra statutul și drepturile pe întreaga perioadă de studii, fără modificări ulterioare. Universitățile la care urmează să plece românii în această toamnă, precum și Student Loans Company au transmis deja comunicate oficiale, care susțin acest lucru”, a transmis Ana Maria Papp, Manager Departament Universităţi in Străinătate, IntegralEdu.

Între timp, Universitățile din Regatul Unit au transmis mesaje în care i-au asigurat pe studenții din alte țări ale UE că studiile lor vor fi finanțate în continuare. Spre exemplu, Universitatea Aberdeen din Scoția a asigurat că și dacă Guvernul va schimba modul în care sunt acordate aceste împrumuturi de studii, Universitatea va plăti costurile educației lor până la sfârșitul studiilor. 

Studenții din alte țări au posibilitatea să acceseze un împrumut prin care să își plătească studiile la o facultate din Marea Britanie. Împrumutul se numește Tuition Free Loan și poate fi accesat prin intermediul Student Loan Company, potrivit studentiromaniuk.co.uk

Valoarea împrumutului acoperă integral taxele şcolare. Spre exemplu, dacă taxa pentru cursul universitar este de £9000 de lire pe an, împrumutul va fi de £9000 pe an universitar şi va fi plătit de SLC direct la universitatea unde învață studentul.

Un student care a apelat la împrumutul de la SLC nu este obligat să returneze banii decât în momentul în care a terminat facultatea şi câştigă peste £21.000 pe an.

În prezent, potrivit The Independent, circa 125.000 de studenți din alte țări ale UE studiază la universitățile din Marea Britanie, reprezentând circa 6% din totalul numărului de studenți.

Cei mai numeroși sunt studenții din Franța și Germania.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale