Brexitul ar putea deveni o „enormă eroare geostrategică”, spune șeful diplomației britanice

Data actualizării: Data publicării:
brexit shutterstock_417868516
Foto: Shutterstock

Noul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt şi-a exprimat miercuri temerea faţă de un „divorţ furtunos” cu Uniunea Europeană, în lipsa unor progrese cu trei luni înainte de încheierea prevăzută a negocierilor menite să conducă la un acord, relatează AFP.

brexit shutterstock_417868516
Foto: Shutterstock

Un eşec - care ar conduce la o rupere brutală a punţilor comerciale cu UE la sfârşitul lui martie 2019 - va avea „un impact profund asupra relaţiilor dintre Marea Britanie şi ţările din UE, timp de o generaţie”, a apreciat el într-o vizită la Viena.

„Riscul unui divorţ furtunos este real, ceea ce ar fi o enormă eroare geostrategică”, a declarat el după o întrevedere cu omologul său austriac Karin Kneissl, a căreu ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.

Rezultatul negocierilor cu privire la Brexit - care vizează un acord de divorţ până la sfârşitul lui octombrie, înainte de despărţirea prevăzută pe 29 martie 2019 - rămâne o incertitudine, în contextul în care Bruxellesul este inflexibil pe tema liniilor sale roşii.

Hunt, care se află în ultima etapă a unui miniturneu în care a vizitat Beijingul şi Parisul, a recunoscut că faptul de a negocia cu Comisia Europeană (CE) este modul „corect şi legal” de a proceda.

Însă, „la final, rezultatul acestor negocieri va privi ţările europene de la care Comisia a primit mandatul”, a subliniat el, în contextul în care Londra a fost acuzată că încearcă să fisureze consensul Celor 27.

Kneissl a relevat însă că, în pofida unor diferende în dosare ca cel al imigraţiei, UE dă dovadă de „un înalt grad de coeziune” în dosarul Brexitului.

Întrebat despre o eventuală posibilitate de amânare a datei-limită a negocierilor, eventual de cea a despărţirii propriu-zise, Hunt a apreciat această ipoteză drept „foarte improbabilă”.

„Oamenii ar fi îngrijoraţi dacă ar exista o amânare a datei Brexitului”, care ar putea să fie interpretată ca „un fel de plan menit să evite părăsirea UE”, a declarat el.

Premierul britanic Theresa May urmează să se întâlnească vineri cu Emmanuel Macron la locul de vacanţă al preşedintelui francez, Fortul Brégançon, în sud-estul Franţei, cu ocazia unei reuniuni de lucru, urmate de o cină privată.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri