Bruxelles | Primele imagini din locuința teroriștilor

Data publicării:
faycal cheffou-1

Faycal Cheffou a fost reţinut joi, la două zile dupa atentate, în centrul Bruxelles-ului. El era căutat de câteva luni de autorităţi, care îl bănuiau că se ocupa de selectarea jihadiștilor şi ar fi făcut recrutări în rândul solicitanților de azil și al imigranților ilegali. A fost pus sub acuzare pentru crime asociate cu terorismul, tentativă de asasinat terorist și participare la activitățile unei grupări teroriste. Procurorii nu au legat inculparea lui de atentatele de la Bruxelles, însă presa belgiană îl prezintă ca fiind cel de-al treilea atacator de la aeroport.

E vorba de bărbatul cu pălărie şi haine deschise la culoare care apare, alături de cei doi kamikaze şi care, din motive necunoscute, nu a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra lui. Ipoteza jurnaliştilor se bazează pe declaraţiile şoferului de taxi care i-a condus pe terorişti la aeroport şi care l-ar fi recunoscut pe Faycal Cheffou. Procurorii spun că investighează şi această pistă, însă sunt şanse mici ca Faycal Cheffou să fie suspectul căutat de mai bine de patru zile.

Alături de Faycal Cheffou au mai fost inculpate alte două persoane, în ancheta legată de dejucarea unui atentat în Franţa.

Toate aceste măsuri nu au însă darul de a-i linişti pe locuitorii din Bruxelles.

Sunt destul de îngrijorat, mai ales cu atâta poliţie şi armată pe străzi. Nu este prea încurajator.”

***

„Atmosfera este destul de ciudată. Mai ales la metrou. Este foarte multă linişte. Dar, pe zi ce trece, lucrurile se îmbunătăţesc.”

Chiar şi aşa, Marşul împotriva fricii, programat pentru mâine, a fost anulat, din motive de securitate.

Jan Jambon, ministrul belgian de Interne: „În continuare, în toată ţara, nivelul de alertă de securitate este la trei. Sunt anchete, anchete importante care au loc. Pentru aceste anchete avem nevoie de mulţi poliţişti în întreaga ţară şi prioritatea noastră rămâne să asigurăm poliţiei cele mai bune circumstanţe pentru a desfăşura aceste anchete.”

Între timp, jurnaliştii au reuşit să filmeze locul în care teroriştii au pregătit masacrul. Fraţii Khalid şi Ibrahim El Bakraoui s-au mutat, în urma cu două luni, într-un apartament din cartierul Schearbeek. Locuinţa a fost aleasă strategic - e într-o clădire aflată în renovare. Drept urmare, transportul substanţele chimice folosite pentru fabricarea bombelor nu a ridicat suspiciuni.

Citiți și: 

Bruxelles | Jurnalist independent pus sub acuzare

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri