Bulgaria a reţinut 70 de presupuşi migranţi ilegali într-un autocar condus de un român

Data publicării:
Police officers wearing protective masks check documents of passengers on a highway road block at the entrance of the city of Sofia
Foto: Profimedia

Polițiștii bulgari au reţinut duminică 70 de presupuşi migranţi ilegali aflați într-un autocar, într-o parcare pe autostradă în apropiere de oraşul Sliven. Unii dintre ei au ajuns la spital din cauza epuizării. De asemenea, poliţia regională a anunţat că a arestat şi doi cetăţeni români în acest caz, dintre care unul era şoferul autocarului.

14 dintre bărbaţi, care nu aveau documente, dar care au spus că sunt de origine afgană, au fost trimişi la spital, iar trei vor rămâne sub observaţie medicală până când se vor recupera, a precizat poliţia, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Doi cetăţeni români, dintre care unul era şoferul autocarului, au fost de asemenea reţinuţi, iar procurorii le-au deschis dosar penal.

Bulgaria este situată pe o rută folosită de migranţii din Orientul Mijlociu şi Afganistan pentru a intra în Uniunea Europeană, comentează Reuters.

Mulţi nu rămân în Bulgaria şi încearcă să ajungă în Europa de Vest, folosind reţele elaborate de traficanţi.

Bulgaria şi-a intensificat controalele la graniţa de sud cu Turcia, precum şi pe întreg teritoriul ţării, pentru a combate creşterea afluxului de migranţi şi a dovedi că este capabilă să apere corespunzător graniţa externă a UE.

Reuters reaminteşte că, la 8 decembrie, aderarea Bulgariei la Schengen a fost respinsă de Austria şi Olanda, Sofia sperând acum să poată intra anul viitor în acest spaţiu european de liberă circulaţie.

Austria şi Olanda au votat şi împotriva aderării României la Spaţiul Schengen la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri