Bursele din Europa au crescut luni la un nou record, susținute de avansul companiilor din apărare

Data publicării:
Image of statistical and stock market data processing against view of tall buildings
Foto: Profimedia Images

Pieţele bursiere europene au încheiat sesiunea de luni în creştere, la un nou nivel record, susţinute de avansul puternic al acţiunilor din sectorul apărării, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a închis cu un avans de 0,54%, atingând un nou record istoric de 555,42 puncte, după o uşoară scădere înregistrată vineri. Săptămâna trecută, indicele a consemnat în mod repetat noi maxime.

Creşterea a fost determinată de un avans de 4,2% al indicelui Stoxx 600 Aerospace and Defense, în contextul în care liderii europeni s-au reunit pentru a discuta despre consolidarea apărării regionale şi şi-au exprimat disponibilitatea de a aloca mai multe fonduri pentru acest sector.

Printre cele mai mari creşteri, Renk Group şi Rheinmetall din Germania au urcat cu 17,5% şi 14%, în timp ce producătorul suedez de armament Saab a câştigat peste 16%. De asemenea, acţiunile BAE Systems din Marea Britanie au avansat cu 9%, marcând cea mai bună sesiune de la 3 iulie 2022, conform datelor FactSet.

Indicele german DAX a urcat cu 1,26%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,13%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 0,41%. Indicele italian FTSE MIB a crescut cu 0,92% şi IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 0,47%.

Pieţele europene vor rămâne atente în această săptămână la tensiunile geopolitice dintre SUA şi Europa, în condiţiile în care oficialii americani se pregătesc pentru discuţii cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina, fără a include în negocieri liderii de la Kiev şi din Uniunea Europeană.

Luni, liderii europeni au organizat un summit de urgenţă la Paris, pentru a discuta despre răspunsul Europei la decizia aparentă a preşedintelui american Donald Trump de a marginaliza aliaţii europeni şi pentru a găsi soluţii privind securitatea Ucrainei pe termen lung.

În weekend, Conferinţa de Securitate de la München a adus în prim-plan problema cheltuielilor pentru apărare. Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că Bruxelles-ul ar putea propune excluderea cheltuielilor pentru apărare din regulile fiscale ale UE. La rândul său, Mark Rutte, noul secretar general al NATO, a menţionat că alianţa militară va discuta o posibilă creştere a obiectivelor de cheltuieli la summitul programat în luna iunie.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...