BUSINESS CLUB. Țara din UE care a interzis aruncarea mâncării la gunoi

Data publicării:
rosii in supermarket - 6251027-Mediafax Foto-Adrian Boioglu

Pentru a preveni risipa de mâncare, parlamentarii vor să oblige supermarketurile să doneze alimentele nevândute.

Tocmai a fost votată legea care interzice aruncarea la gunoi sau distrugerea mâncării, iar nerespectarea poate aduce amenzi usturătoare şi chiar închisoarea. Alimentele trebuie să fie donate în scopuri caritabile sau folosite ca hrană pentru animale.

În medie, un francez aruncă la coş 20-30 de kilograme de mâncare în fiecare an, iar costul la nivel naţional e estimat la circa 20 de miliarde de euro.

E o problemă care apasă mai toate ţările dezvoltate. Se estimează că, anual, în aceste state se aruncă peste 200 de tone de alimente, cantitate egală cu toată mâncarea produsă în Africa Subsahariană.

Totuşi, încercarea Franţei de a reglementa aceste aspecte se loveşte de foarte multe probleme. Marile magazine spun că legea e prost ţintită. Supermarketurile sunt responsabile pentru doar 5% din risipa de mâncare din ţară, iar aproape 5.000 de magazine au deja contracte formale cu organizaţiile caritabile.

Legea vede doar vârful aisbergului, când de fapt marea problema e în casele consumatorilor. Se cumpără prea multă mâncare şi o mare parte e irosită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri