Căutările pentru găsirea avionului care-l transporta pe Emiliano Sala, reluate

Data actualizării: Data publicării:
emiliano sala2

Familia fotbalistului argentinian Emiliano Sala a anunţat reluarea căutărilor avionului dispărut deasupra Canalului Mânecii în care se afla jucătorul, după ce s-au adunat peste 182.000 euro, sâmbătă după-amiază, în urma unei strângeri de fonduri.

Banii s-au colectat pe site-ul gofundme.com, 25.000 euro fiind donaţi de mijlocaşul lui PSG, Adrien Rabiot, un număr de 1.940 persoane depunând diferite sume de bani.

De asemenea, o petiţie care cere autorităţilor să reia căutările a adunat 82.000 semnături.

Joi, la aproape 72 de ore după ce avionul a dispărut la circa 20 de kilometri de insula Guernsey, poliţia locală a anunţat că a oprit definitiv căutările, care nu au dat niciun rezultat.

După acest anunţ, numeroase voci au cerut autorităţilor să continue căutările.

Numeroase vedete, care au jucat sau nu cu Sala, printre care Leo Messi (Barcelona), Gonzalo Higuain (Chelsea), Nicolas Otamendi (Manchester City) şi Lucas Biglia (AC Milan), au publicat un mesaj în acest sens, alături de doi jucători ai lui Nantes, Valentin Rongier şi Nicolas Pallois, şi de internaţionalii francezi Florian Thauvin (Marseille), Blaise Matuidi (Juventus) sau Laurent Koscielny (Arsenal).

Sala a fost coleg la Nantes cu portarul român Ciprian Tătăruşanu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri