Caz de „cruzime extremă”, în Anglia. O mamă și-a ținut fetița timp de trei ani doar într-un sertar, în întuneric

Data actualizării: Data publicării:
Itís,Smal,Hand,,,Sweet,Child
Foto: Shutterstock

O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viaţă a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC.

Fetiţa, despre care procurorii au spus că „nu a cunoscut niciodată lumina zilei sau aerul proaspăt”, a fost descoperită doar atunci când un vizitator al casei lor din Cheshire a auzit-o plângând.

Mama fetei, care a recunoscut patru acuzaţii de cruzime faţă de copil la o audiere anterioară, a fost condamnată la Chester Crown Court.

Judecătorul Steven Everett a declarat că femeia a „înfometat-o pe acea fetiţă de orice dragoste, afecţiune adecvată, atenţie adecvată, interacţiune cu ceilalţi, o dietă adecvată, atenţia medicală atât de necesară”, notează News.ro.

„O fetiţă inteligentă care acum poate că îşi revine încet la viaţă, din ceea ce a fost aproape o moarte în viaţă în acea cameră”, a adăugat el.

Instanţa a fost informată că mama a ascuns prezenţa bebeluşului de fraţii şi surorile sale, ascunzându-l în sertarul divanului ei, şi a ţinut secretul faţă de partenerul ei, care stătea adesea în casă.

Rachel Worthington, de la Crown Prosecution Service, a declarat că, atunci când a fost găsită, copila nu a răspuns la propriul nume şi că a fost lăsată singură pentru perioade lungi de timp pentru a se „descurca singură”, fără hrană suficientă.

Instanţei i s-a spus că fetiţa era grav subnutrită, până la punctul în care arăta ca un bebeluş de şapte luni şi nu ca un copil de trei ani, şi că fusese hrănită printr-o seringă.

Avea, de asemenea, o fisură palatină şi alte câteva probleme medicale pentru care mama sa nu căutase tratament.

Infracţiunile au acoperit o perioadă cuprinsă între începutul anului 2020 şi începutul anului 2023, când fata a fost descoperită după ce un vizitator al casei a auzit un zgomot la etaj şi a găsit-o pe pat.

Un asistent social a fost chemat la domiciliu după descoperire şi a descris „groaza copleşitoare” pe care a simţit-o la intrarea în dormitor.

Copilul a fost găsit cu părul ciufulit, deformări şi erupţii cutanate.

Asistentul social a declarat: „M-am uitat la mama ei şi am întrebat-o: «Aici o ţineţi?». Mama a răspuns fără să stea pe gânduri: «Da, în sertar»”.

Femeia a declarat Poliţiei că nu ştia că este însărcinată şi că a fost „foarte speriată” când a născut. Ea a afirmat că bebeluşul nu a fost ţinut tot timpul în sertarul de sub pat şi că sertarul nu a fost niciodată închis.

Ea le-a spus poliţiştilor că copilul „nu făcea parte din familie”. Mama şi-a şters lacrimile în timp ce descria cum ceilalţi copii ai săi, de care se spune că a avut grijă, nu mai locuiau cu ea.

Judecătorul Everett a declarat că ceea ce a făcut femeia „sfidează orice credinţă”.

„Aţi încercat să controlaţi această situaţie cât de atent aţi putut, dar, din pură întâmplare, secretul dumneavoastră teribil a fost descoperit. Nu-mi amintesc un caz atât de rău ca acesta în cei 46 de ani ai mei”, a declarat el.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Afirmații false și înșelătoare ale lui Trump la inaugurare: De la Canalul Panama la mașinile electrice și...
Digi FM
Motivul pentru care Carmen Tănase nu s-a mai recăsătorit după moartea soțului ei: „Ar fi trebuit să fie de...
Pro FM
Speak, uluit de prețurile din Elveția, din stațiunea de schi a bogaților: "O apă, 7 euro. Am cumpărat 10...
Film Now
Nicolas Cage, declarații rare despre mariajul cu tinerica Riko Shibata: "Știu că cinci căsnicii sunt multe...
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel...
Newsweek
S-a aflat motivul real pentru care pensiile nu au mai fost indexate. „Ar fi fost dezastru național”
Digi FM
Ce avere are, de fapt, Donald Trump. Câți bani câştigă preşedintele Statelor Unite
Digi World
Ce este HMPV, virusul respirator care s-a împrăștiat tot mai mult în China. Cum se răspândește și cât este de...
Digi Animal World
Momentul când un coiot este scos din frigiderul unui supermarket: „Nu mă așteptam la asta”
Film Now
Cum arată Xena și Gabrielle la mai bine de 20 de ani de la ultimul episod din "Xena, prințesa războinică"...
UTV
Mario Fresh a ajuns pe perfuzii in vacanta din Bali. „Asa respir eu cand mai am putin si mor”