Ce cadou a primit din partea regiei de transport un bebeluș care s-a născut în tren, în centrul Parisului

Data publicării:
tren paris
Foto: Shutterstock

Un băieţel s-a născut luni dimineaţa într-un tren regional oprit într-o staţie din centrul Parisului, a anunţat regia de transport RATP, care a precizat că îi va oferi transport gratuit pe liniile sale până la împlinirea vârstei de 25 de ani, transmite AFP.

tren paris
Foto: Shutterstock

„Ca urmare a naşterii inopinate a unui bebeluş într-un tren aflat în gara Auber, traficul a fost oprit între staţiile CDG/Etoile şi Nation”, a informat regia de transport într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al reţelei de trenuri regionale RER.

Traficul a fost întrerupt în ambele sensuri de mers timp de trei sferturi de oră pe acest tronson deosebit de aglomerat al RER, Réseau Express Régional, a declarat un purtător de cuvânt precizând că naşterea a avut loc în jurul orei 11:40 (09:40 GMT). Purtătorul de cuvânt a adăugat că aproximativ 15 persoane, pompieri, ofiţeri de poliţie şi personal de la RATP, au ajutat-o pe mamă să nască în timp ce garnitura de tren a fost evacuată în linişte.

„RATP o felicită pe mamă şi oferă copilului posibilitatea de a călători gratuit pe reţeaua sa până la 25 de ani”, se mai arată în mesajul publicat pe contul de Twitter al RER.

Reţeaua de trenuri RER este utilizata în special de către cei care fac naveta între Paris şi regiunile apropiate, ajungând şi în puncte importante cum ar fi Aeroportul Charles de Gaulle, Versailles sau Disneyland Paris.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri