Cea mai mare tragedie aviatică din istoria Italiei rămâne învăluită în mister, după 40 de ani. Avionul ar fi fost doborât din greșeală

Data publicării:
ustica avion prabusit
Foto: I, Ghedolo/ Wikipedia

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a lansat un apel sâmbătă pentru continuarea căutării „răspunsurilor decisive” privind drama de la Ustica, la 40 de ani după catastrofa aeriană din 27 iunie 1980 soldată cu 81 de morţi şi care nu a fost niciodată lămurită, relatează AFP, citată de Agerpres.

Angajamentul nu poate şi nu trebuie să înceteze pentru a căuta ceea ce nu pare încă stabilit în evenimentele din acea seară tragică”, a spus şeful statului într-un comunicat cu ocazia zilei comemorative a accidentului.

În seara de 27 iunie 1980, un avion DC-9 al companiei Itavia cu 81 de persoane la bord care zbura între Bologna şi Palermo s-a prăbuşit în Marea Tireniană, în apropierea Insulei Ustica (nordul Siciliei), ducând la moartea pasagerilor şi a membrilor echipajului.

Teza avansată de mai mulţi experţi italieni este că tragedia s-ar fi produs când unul sau două avioane libiene urmărite de avioane de vânătoare americane şi franceze a urmat itinerariul aparatului civil pentru a scăpa radarelor acestora.

Prins în acest „scenariu de război”, avionul DC-9 ar fi fost doborât din greşeală sau ar fi intrat în coliziune cu unul din avioanele prezente în zonă.

Descoperirea, la 18 iulie 1980, a carcasei unui MiG-23 libian în munţii din Calabria (sudul Italiei) a alimentat şi ea această ipoteză.

Găsirea unor răspunsuri decisive, asigurarea reconstrucţiei lor clare şi complete necesită angajamentul instituţiilor şi colaborarea ţărilor aliate cu care împărtăşim valori comune”, a adăugat Sergio Mattarella în timp ce la Bologna (nord-est) aveau loc manifestări de comemorare a victimelor.

La 40 de ani după incident, familiile victimelor cer în continuare să se spună adevărul şi să se facă dreptate în această afacere ancorată în memoria colectivă a italienilor şi considerată una din cele mai mari catastrofe aeriene din istoria Italiei.

Parisul şi Washingtonul au negat întotdeauna orice implicare a aparatelor lor în această tragedie ale cărei responsabilităţi şi circumstanţe au rămas neelucidate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...