CEDO a respins apelurile României şi Lituaniei în dosarele închisorilor secrete CIA

Data publicării:
CEDO_cedh_39553_16_382_2009-07-02

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins marţi apelurile formulate de Lituania şi România împotriva condamnărilor pronunţate de instanţa europeană în mai cu privire la participarea lor în programul închisoarilor secrete CIA, relatează AFP.

Curtea s-a pronunţat în favoarea celor doi deţinuţi de la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba) Abd al-Rahim al-Nashir - contra României - şi Abu Zubaida - contra Lituaniei -, care susţin că au fost încarceraţi în secret în aceste ţări în perioada 2004-2006 şi că au fost supuşi unor forme de violenţă morală şi fizică.

Nici Bucureştiul şi nici Vilniusul nu au recunoscut până în prezent existenţa unor închisori secrete pe teritoriile lor, iar cele două ţări au făcut apel. Însă judecătorii europeni au hotărât - în unanimitate - să respingă aceste recursuri.

„Curtea conchide că Lituania a găzduit o închisoare secretă aparţinând CIA din februarie 2005 în martie 2006, că domnul Zubaida a fost încarcerat acolo şi că autorităţile interne ştiau că CIA îl supuneau unor tratamente contrare Conveţiei” europene a drepturilor omului, notează, de această dată sec, CEDO.

Curtea recomandă autorităţilor lituaniene să efectueze cât mai rapid o anchetă completă în acest dosar şi să-i pedepsească, dacă este necesar, pe cei vinovaţi. Ea a condamnat Lutuania la plata sumei de 100.000 de euro reclamantului şi a 30.000 de euro cheltuieli de judecată.

Curtea cu sediul la Strasbourg a ajuns la aceeaşi concluzie în dosarul lui Abd al-Rahim al-Nashiri contra României, care urmează să plătească 100.000 de reclamantului.

CEDO recomandă şi Bucureştiului săefectueze o anchetă şi să încerce să obţină asigurări de la autorităţile americane că al-Nashiri nu va fi condamnat la moarte.

Curtea a condamnat autorităţile române şi lituaniene pe baza mai multor încălcări - şi anume cu privire la interzicerea torturii, dreptul la libertate şi la siguranţă ale reclamanţilor, la respectarea vieţii private şi dreptul la recurs.

Polonia a fost condamnată de Curtea de la Strasbourg din cauza unor fapte similare în 2015.

Închisori CIA au fost înfiinţate, în secret, de către Agenţia Centrală americană de Informaţii în mai multe ţări - şi anume în Polonia, Lituania, România, Afganistan şi Thailanda - în timpul preşedinţiei lui George W. Bush, la începutul „războiului contra terorismului”, în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 în Statele Unite.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”