Cel mai negru scenariu pentru Brexit, tot mai aproape. Negocierile ultimei șanse au înregistrat un regres

Data publicării:
michel barnier
Negociatorul UE Michel Barnier a venit la Londra pentru discuții directe cu omologul său britanic, David Frost în încercarea de a găsi un acord al ultimei șanse pentru Brexit Foto: Guliver/GettyImages

Negocierile comerciale dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană au făcut pași înapoi, iar aşteptările ca negociatorul european pentru Brexit, Michel Barnier, să revină la Londra la acest sfârşit de săptămână pentru a încheia un acord s-ar putea să nu devină realitate, scrie Agerpres.

„În pofida negocierilor intense din ultimele 24 de ore (alimentate de pizza şi sandviciuri) o sursă britanică mi-a spus că discuţiile au regresat puţin astăzi”, a scris pe Twitter editorul politic al Sky News, Beth Rigby.

Jurnalistul citează, de asemenea, o sursă europeană care i-a declarat că se aşteaptă ca negociatorul european Michel Barnier să se întoarcă la Bruxelles şi apoi să revină în Marea Britanie în week-end pentru a încheia o înţelegere, dar în lumina ultimelor dezacorduri, este posibil ca acest lucru să nu se mai întâmple. 

Negociatorul-şef al Uniunii Europene, Michel Barnier, şi cel al Regatului Unit, David Frost, au reluat discuţiile în persoană, la Londra, în încercarea de a depăşi „divergenţele fundamentale” şi de a ajunge la un acord post-Brexit ce ar permite evitarea unei situaţii dureroase în care nu ar exista nicio înţelegere până la 31 decembrie.

Principalele puncte de divergenţă rămân legate de solicitările UE privind menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, stabilirea unor norme care să prevină concurenţa neloială din partea companiilor britanice pe piaţa europeană şi crearea unui mecanism de soluţionare a diferendelor în cadrul viitorului acord.

Bruxelles-ul şi Londra se află acum sub presiunea timpului pentru încheierea unui acord care să intre în vigoare de la 1 ianuarie, când Regatul Unit va înceta definitiv să aplice normele europene odată cu încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit. Un eşec ar însemna aplicarea după această dată doar a regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) în relaţiile comerciale dintre dintre UE şi Regatul Unit.

Citiți și:  Brexit: Mii de europeni, printre care și români, aflaţi în Regatul Unit riscă să-şi piardă drepturile

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri