Cel puţin şapte răniţi în urma unei bătăi între români, într-un bloc din Germania -presă

Data actualizării: Data publicării:
Last Days Of German-Polish Border Controls
Foto: Gulliver/Getty Images

Cel puţin şapte persoane au fost rănite în urma unor violenţe între cetăţeni români produse pe fondul unei dispute familiale într-un bloc de locuinţe din sud-vestul Germaniei, informează site-ul de ştiri PZ-news.de, citat de Mediafax.

Violenţele, în cursul cărora au fost folosite cuţite, au avut loc în noaptea de joi spre vineri într-o clădire din localitatea Oberderdingen-Flehingen, situată în apropierea oraşului Karlsruhe, în sud-vestul Germaniei.

Vecinii au chemat poliţia din cauza violenţelor produse într-un apartament în care locuiau români.

Agenţii de poliţie au constatat că şapte persoane au fost rănite în confruntări, patru prezentând plăgi produse prin utilizarea unor cuţite. Trei persoane au necesitat spitalizare.

Parchetul din districtul Bruchsal a dispus reţinerea a şase persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani.

Autorităţile germane încearcă să afle care este motivul violenţelor.

Editor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri