Cele 20 de sticle de vodcă primite de Berlusconi de la Putin încalcă sancțiunile UE împotriva Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
berlusconi putin
Silvio Berlusconi și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Cele 20 de sticle de vodcă trimise de Vladimir Putin lui Silvio Berlusconi, aflat la guvernare în Italia, încalcă sancțiunile europene impuse după invazia Ucrainei, a transmis joi Comisia Europeană, potrivit Reuters.

Fostul premier Berlusconi, al cărui partid Forza Italia va deveni membru al noii coaliții guvernamentale italiene, a provocat controverse în această săptămână atunci când a spus că a reluat legătura cu Putin și a avut recent un schimb de „scrisori dulci” cu acesta.

„De ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă și o scrisoare foarte dulce”, a declarat Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, în fața legiuitorilor săi din camera inferioară a parlamentului italian, potrivit înregistrării audio publicate de agenția de presă LaPresse.

Pachetul de sancțiuni UE agreat în aprilie a extins o interdicție la importurile de produse rusești pentru a include băuturi spirtoase, inclusiv vodcă, a declarat într-un comunicat al Comisiei, un purtător de cuvânt care a adăugat că nu există excepții pentru cadouri.

Însă, depinde de fiecare stat membru UE să implementeze sancțiunile, a spus acesta, și nu este clar dacă va fi luată o acțiune de către autoritățile italiene pentru a ancheta cazul.

Ca răspuns la comentariile pe care le-a făcut Berlusconi în privința lui Putin și a războiului din Ucraina, Giorgia Meloni, care este așteptată să devină noul premier al Italiei, a spus miercuri că noul ei guvern va fi pro-NATO și în deplinătate parte a Europei.

Berlusconi se lăuda adesea cu prietenia cultivată cu liderul de la Kremlin până la invadarea Ucrainei de către Rusia şi a stârnit scandal luna trecută când a declarat că „Putin a fost împins să invadeze Ucraina de către poporul rus pentru a înlocui cu oameni cumsecade guvernul lui Zelenski". A rectificat ulterior, precizând că a fost vorba doar de o referire la ce povestesc unii.

„Am reluat un pic legătură cu Putin, destul de mult, în sensul că de ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce", le-a spus Berlusconi parlamentarilor săi din Camera Deputaţilor, conform agenţiei de ştiri LaPresse.

„I-am răspuns cu nişte sticle de Lambrusco (vin) şi o scrisoare la fel de dulce", a adăugat Berlusconi, care pe 29 septembrie a împlinit 86 de ani. El a adăugat că este extrem de îngrijorat de situaţia din Ucraina, dar că nu îşi poate exprima adevărata părere pentru că "dacă va ajunge în presă, va fi un dezastru".

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...