Cocaină şi canabis, într-o maşină diplomatică a Vaticanului interceptată în Franţa

Data publicării:
vatican slujba papi mediafax

 

Cele două persoane de la bordul maşinii, doi italieni în vârstă de 30 şi 41 de ani, au fost reţinuţi şi plasaţi în arest preventiv. Cei doi urmează să fie prezentaţi în faţa unui magistrat joi şi să fie deschisă o procedură judiciară pentru trafic de stupefiante, notează Mediafax.

Cei doi italieni nu deţin paşapoarte diplomatice, iar nimic nu permite ca Vaticanul să fie acuzat în acest stadiu, a subliniat aceeaşi sursă. Duminică dimineaţa, într-un control de rutină pe drumul cu taxă, la intrarea în Chambéry, vameşi au oprit un Ford cu numere de înmatriculare diplomatice la Vatican. Vameşii au descoperit în maşină patru kilograme de cocaină şi aproximativ 200 de grame de răşină de canabis în saci şi bagaje.

Două surse concordante afirmă că maşina aparţine cardinalului argentinian Jorge Maria Mejia, în vârstă de 91 de ani, bibliotecar emerit la Sfântul Scaun. Potrivit postului de radio RTL, secretarul său particular le-ar fi încredinţat maşina celor doi italieni, cu câteva zile în urmă, pentru a-i face o revizie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri