Comisar european: Mecanismul care permite suspendarea fondurilor UE pentru un stat membru va fi menţinut

Data publicării:
comisarul european pentru buget, Piotr Serafin.
Comisarul european pentru buget, Piotr Serafin. Foto: Profimedia

Mecanismul de condiţionalitate prin care Comisia Europeană le poate suspenda fondurile europene statelor membre ale UE despre care consideră că încalcă statul de drept trebuie menţinut în Cadrul Financiar Multianual, astfel încât bugetul UE să poată fi folosit pentru sprijinirea reformelor naţionale menite să consolideze statul de drept, a declarat în Parlamentul European comisarul european pentru buget, Piotr Serafin.

Vorbind la o dezbatere pe tema protejării intereselor financiare ale UE, comisarul european a spus că nu trebuie să existe nicio îndoială că accesul la fondurile europene va fi în continuare condiţionat de respectarea de către ţările membre a statului de drept, relatează MTI, citată de Agerpres.

Acest mecanism este aplicat în prezent doar împotriva Ungariei, sancţiune considerată de premierul conservator ungar Viktor Orban ca fiind motivată mai degrabă ideologic decât de protejarea bugetului UE. Comisia Europeană reţine fondurile europene în cazul Ungariei parţial din cauza refuzului guvernului de la Budapesta de a sprijini războiul în Ucraina, migraţia ilegală şi "ideologia de gen", a declarat europarlamentarul ungar Andras Laszlo, membru al partidului Fidesz, formaţiunea lui Orban.

În acest timp, adaugă europarlamentarul, "scandalul din jurul finanţării ONG-urilor a ajuns la Bruxelles", el referindu-se astfel la un raport al Curţii de Conturi Europene ce a remarcat lipsa de transparenţă a finanţării acestor organizaţii în UE, acestea beneficiind numai între anii 2021 şi 2023 de finanţări care însumează circa 7,4 miliarde de euro.

În cazul Ungariei, principalele ONG-uri "îşi primesc cea mai mare parte a finanţării mai degrabă din străinătate decât din partea unor persoane private", mai afirmă Andras Laszlo. "Trebuie să punem capăt regulii politicii făcute în umbră şi lobby-ului politic deghizat", a apreciat acesta.

Orban şi alţi membri ai guvernului său au atenţionat recent că entităţi precum Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID), a cărei activitate a fost restrânsă semnificativ de noul preşedinte american Donald Trump, au susţinut diverse mass-media şi ONG-uri din Ungaria în timpul administraţiei democrate a fostului preşedinte american Joe Biden "pentru a răsturna guvernul" conservator ungar şi pentru a instala în locul acestui un "guvern marionetă" agreat de Bruxelles.

Premierul ungar a cerut parlamentului de la Budapesta măsuri legislative care să permită acţiuni drastice împotriva ONG-urilor şi acelor mass-media ungare care au beneficiat de finanţări din partea miliardarului George Soros şi a fostei administraţii americane "pentru a finanţa persoane şi organizaţii care susţin migraţia, politica de gen, forţe anti-familie şi care atacă suveranitatea naţională".

Orban se află în conflict permanent cu Comisia Europeană, care-l acuză de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) asupra dreptului naţional, acuzaţii la care se adaugă cele ce privesc relaţiile apropiate ale premierului ungar cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Bruxelles-ul a activat împotriva Budapestei în decembrie 2022 noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor ţări membre despre care consideră că încalcă statul de drept, suspendând astfel circa 23 de miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei. Din aceste fonduri de coeziune au fost deblocate de Comisia Europeană numai aproximativ o treime la sfârşitul anului 2023, când Ungaria ameninţa la acel moment să blocheze ajutorul UE pentru Ucraina în războiul cu Rusia.

Comisia Europeană a blocat de asemenea Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care această ţară are dreptul la granturi în valoare de 5,8 miliarde de euro din planul european de redresare post-pandemie.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Sutien de peste 1.000 de lei, parfumuri de lux și ghivece de mii de lei, cumpărate din banii ANM...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Michael, gesturi incredibile pe care nimeni nu le-a știut până acum. Ce făcea în secret cu averea lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
A păstrat 16 luni secretul că a rămas văduv. Soția unui star din Anatomia lui Grey s-a prăbușit brusc și a...
Adevarul
Caz extrem de infestare cu ploșnițe. „Cel mai grav caz din cariera mea”, spune un specialist cu 38 de ani de...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Povestea inedită din spatele transformării lui Sebastian Stan pentru “Fjord”. Un fan a fost “cobaiul” lui...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”