Comisarul european pentru justiţie, declarații despre Kovesi și șansele pentru postul de procuror-şef european

Data publicării:
jourova
Vera Jourova. Foto: Twitter

Comisarul european pentru justiţie Vera Jourova a făcut apel vineri la toată lumea implicată în procesul de selecţie a procurorului-şef european "să joace corect şi să nu încerce să discrediteze sau să submineze pe oricare dintre candidaţi".

jourova
Foto: Twitter

Într-o conferinţă de presă comună cu ministrul român al justiţiei, Tudorel Toader, de după Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), Jourova a spus că "recrutarea procurorului şef european a atras o atenţie publică semnificativă, nu în ultimul rând pentru că Consiliul şi Parlamentul au avut vederi diferite asupra candidatului preferat pentru această poziţie."

"Numirea procurorului-şef european este un pas cheie în înfiinţarea Biroului Procurorului Public European (EPPO). Le-am reamintit miniştrilor azi că este foarte important ca procurorul-şef să fie numit cât de curând posibil", până la suspendarea activităţii PE în aprilie, a adăugat Jourova, citată de Agerpres.

"Rolul Comisiei este de a se asigura că procesul de selecţie este corect şi ministrul (Tudorel Toader - n.r.) a spus cu claritate, procesul este acum în curs. De aceea aş vrea să fac apel la toată lumea să joace corect şi să nu încerce să discrediteze sau să submineze pe oricare dintre candidaţi", a subliniat comisarul european pentru justiţie.

"Un proces de selecţie care include o comisie independentă, parlamentul şi consiliul garantează o evaluare neutră a tuturor candidaţilor şi toată lumea trebuie să respecte acest lucru", a mai precizat Jourova.

Întrebată de jurnalişti dacă o punere sub acuzare a Laurei Codruţa Kovesi în România o mai face pe aceasta eligibilă pentru funcţia de procuror-şef european, Vera Jourova a refuzat să se pronunţe.

"Nu vreau să dau un răspuns la o întrebare care începe cu dacă pentru că nu vreau să influenţez procesul", a precizat ea.

Mai târziu, când a fost întrebată în mod concret la care candidat se referă când vorbeşte despre încercări de discriminare şi discreditare, ea a spus că la "doamna Kovesi".

Apoi, întrebată din nou dacă a avut loc o campanie de discreditare în România împotriva Laurei Codruţa Kovesi, Vera Jourova a răspuns afirmativ.

"Comentariul a fost general, că nu aş vrea să văd discreditat niciunul dintre candidaţi, pentru că cred că ar trebui să le dăm dreptul la o competiţie corectă şi transparentă. Acum ştim trei nume concrete de persoane şi cred că este drept să spunem că nu merită un astfel de tratament", a afirmat ea la modul general.

"Dar, bineînţeles am văzut campania. Înţeleg puţin limba română, am fost la Bucureşti, am citit ziarele, am fost întrebată de multe ori de jurnaliştii români ce cred despre campania împotriva doamnei Kovesi, aşa că nu voi spune acum că nu ştiu despre ce vorbim", a mai afirmat Jourova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro