Comisia Europeană anunță condițiile pentru ridicarea sau modificarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Data publicării:
Flag of Russia behind barbed wire fence. Concept of sanctions, dictatorship, discrimination and violation of human rights and freedom in Russia
Rusia susține că Statele Unite au fost de acord să o ajute în ridicarea unei serii de sancţiuni occidentale. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina ar fi una din principalele condiţii pentru ridicarea sau modificarea sancţiunilor Uniunii Europene, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.  Cele două cadre de sancţiuni ale blocului comunitar împotriva Rusiei au fost reînnoite pentru încă şase luni, la sfârşitul lunii ianuarie şi la începutul acestei luni. 

„Sfârşitul agresiunii neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei şi retragerea necondiţionată a tuturor forţelor militare ruse de pe întregul teritoriu al Ucrainei ar fi una dintre principalele precondiţii pentru modificarea sau ridicarea sancţiunilor”, a declarat purtătorul de cuvânt. Orice modificare a sancţiunilor necesită unanimitate în rândul celor 27 de state membre, notează Agerpres.

SUA au încheiat marţi acorduri separate cu Ucraina şi Rusia pentru a pune capăt atacurilor lor pe mare şi împotriva obiectivelor energetice, Washingtonul acceptând să facă presiuni pentru ridicarea unor sancţiuni împotriva Moscovei.

Rusia a declarat marţi că Statele Unite au fost de acord să o ajute în ridicarea unei serii de sancţiuni occidentale şi restricţii asupra companiilor din sectoarele alimentar şi al îngrăşămintelor şi în domeniul transportului maritim, ca precondiţii pentru un acord de securitate maritimă în Marea Neagră. Diplomaţi chestionaţi de Reuters au declarat că majoritatea restricţiilor enumerate de Kremlin se referă la sancţiunile şi restricţiile Uniunii Europene.

Într-un comunicat separat, Kremlinul a declarat marţi că acordurile privind armistiţiul pe Marea Neagră nu vor intra în vigoare decât dacă vor fi restabilite legăturile dintre unele bănci ruseşti şi sistemul financiar internaţional.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins cererea Moscovei, afirmând că aceste lucruri nu au fost negociate, iar înţelegerile la care s-a ajuns nu necesită reducerea sancţiunilor pentru a intra în vigoare.

„Din păcate, chiar şi acum, chiar şi astăzi, chiar în ziua negocierilor, vedem cum ruşii au început deja să manipuleze”, a spus Zelenski în discursul său video de marţi seara. „Deja încearcă să denatureze acordurile şi, de fapt, să înşele atât mediatorii noştri, cât şi întreaga lume”, a adăugat el.

Kievul şi Moscova au declarat că se vor baza pe Washington în privinţa respectării acordurilor, exprimându-şi în acelaşi timp scepticismul că cealaltă parte le va respecta. Acordurile au fost încheiate după discuţii paralele în Arabia Saudită, care au urmat apelurilor telefonice separate de săptămâna trecută între Donald Trump şi cei doi preşedinţi, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.

Putin a respins propunerea lui Trump pentru o încetare completă a focului pentru 30 de zile, pe care Ucraina o susţinuse anterior. „Facem multe progrese”, a remarcat marţi Trump, adăugând în acelaşi timp că există o „animozitate enormă” în cadrul discuţiilor.

Acordul privind armistiţiul pe mare abordează o problemă care a fost critică la începutul războiului, când Rusia a impus o blocadă navală de facto Ucrainei, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, agravând criza alimentară mondială. Ulterior, luptele maritime au reprezentat o parte relativ redusă a războiului, deoarece Rusia şi-a retras forţele navale din estul Mării Negre după o serie de atacuri ucrainene de succes.

Kievul a reuşit să îşi redeschidă porturile şi să reia exporturile la niveluri apropiate de cele de dinaintea războiului, în pofida eşecului unui acord anterior privind transportul maritim la Marea Neagră, negociat de ONU, însă porturile sale au fost supuse unor atacuri aeriene regulate din partea Rusiei. Zelenski a declarat că acordul negociat la Riad va interzice astfel de atacuri.

Moscova insistă însă că acordul va necesita ridicarea unora dintre sancţiuni, inclusiv restabilirea legăturilor dintre banca de export agricol a Rusiei şi sistemul internaţional de plăţi SWIFT. Aceasta şi alte măsuri ar putea necesita acordul ţărilor europene, notează Reuters.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro