Comisia Europeană vrea să asigure medicamente mai ieftine și suficiente stocuri pentru bolile grave și rare

Data actualizării: Data publicării:
recipiente de medicamente si pastile scoase gramada
Producătorilor de medicamente li se pot oferi stimulente pentru a inova, cu condiția să accepte obligații mai stricte de aprovizionare în întreaga Uniune Europeană. Sursă foto: Getty Images

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o strategie farmaceutică prin care vrea să asigure disponibilitatea medicamentelor inovatoare și iefitne pe piață, inclusiv pentru boli grave unde există deficiențe. De asemenea, Comisia își propune să îmbunătățească mecanismele de pregătire și răspuns la crize, precum cea Covid-19.

“Comisia a adoptat astăzi, 25 noiembrie, o Strategie farmaceutică pentru Europa vizând asigurarea disponibilității pentru pacienți a unor medicamente inovatoare și accesibile financiar, precum și sprijinirea competitivității, a capacității de inovare și a sustenabilității industriei farmaceutice din UE. Strategia va permite Europei să își satisfacă nevoile farmaceutice, inclusiv în perioade de criză, prin intermediul unor lanțuri de aprovizionare solide. O componentă esențială a construirii unei Uniuni Europene a sănătății mai puternice, astfel cum a menționat-o președinta von der Leyen în discursul ei privind starea Uniunii, strategia va contribui la instituirea unui sistem farmaceutic al UE care să fie adaptat exigențelor viitorului și rezistent la crize”, potrivit unui comunicat de presă.

Strategia farmaceutică pentru Europa are patru obiective principale:

-Asigurarea disponibilității pentru pacienți a unor medicamente accesibile financiar și abordarea nevoilor medicale nesatisfăcute (de exemplu, în domeniul rezistenței la antimicrobiene, al cancerului, al bolilor rare);

-Sprijinirea competitivității, a inovării și a sustenabilității industriei farmaceutice din UE și crearea unor medicamente de înaltă calitate, sigure, eficace și mai ecologice;

-Îmbunătățirea mecanismelor de pregătire și răspuns la crize și abordarea securității aprovizionării;

-Asigurarea unei voci puternice a UE pe plan mondial, prin promovarea unui nivel înalt al standardelor în materie de calitate, eficacitate și siguranță.

“Deși strategia reprezintă mult mai mult decât un simplu instrument de răspuns la crize, ea este inspirată din răspunsul inițial la pandemia de COVID-19 și face ca sectorul farmaceutic din Europa să fie mai bine pregătit și mai rezistent.

Strategia prezintă acțiuni concrete pentru a asigura existența, disponibilitatea și accesibilitatea financiară a medicamentelor. Ea susține lanțuri de aprovizionare diversificate și sigure, asigurând o autonomie strategică deschisă a UE pe plan mondial, și promovează produse farmaceutice sustenabile din punct de vedere ecologic.

Strategia va asigura, de asemenea, faptul că politica farmaceutică a UE continuă să servească sănătății publice într-un mediu în continuă schimbare, caracterizat de transformări științifice și comerciale. Ea va susține inovațiile centrate pe pacienți și va permite adaptarea la schimbările digitale și tehnologice.

Acțiunile vor viza întregul ecosistem al produselor farmaceutice, dar și unele aspecte ale dispozitivelor medicale. Strategia creează sinergii cu Pactul verde și cu acțiunile noastre din cadrul abordării strategice a UE privind prezența substanțelor farmaceutice în mediu, pentru a reduce riscul lor pentru mediu, pentru a aborda poluarea cauzată de reziduurile farmaceutice și pentru a promova fabricarea, utilizarea și eliminarea lor prin metode mai ecologice (astăzi este publicat un raport privind progresele înregistrate; LINK). Ea este, de asemenea, legată de planul de acțiune privind proprietatea intelectuală prezentat astăzi (hiperlinkul urmează să fie introdus de SPP).

Printre acțiunile emblematice ale strategiei se numără:

-O revizuire a legislației farmaceutice de bază* (data-țintă pentru o propunere: 2022) pentru ca acest cadru legislativ să fie adaptat exigențelor viitorului și să faciliteze inovarea;

-O propunere privind o Autoritate a UE pentru răspuns în situații de urgență sanitară (propunere: al 2-lea semestru din 2021);

-O revizuire a reglementărilor privind medicamentele pentru copii și pentru boli rare;

-Inițierea unui dialog structurat cu și între toți actorii din industria farmaceutică și autoritățile publice pentru a identifica vulnerabilitățile lanțului global de aprovizionare cu medicamente esențiale și pentru a defini opțiunile în materie de politici menite să consolidez continuitatea și securitatea aprovizionării în UE;

-Cooperarea între autoritățile naționale în ceea ce privește politicile în materie de prețuri, plăți și achiziții publice, pentru a îmbunătăți accesibilitatea financiară, eficiența în raport cu costurile aferente medicamentelor și sustenabilitatea sistemului de sănătate;

-Crearea unei infrastructuri digitale solide, inclusiv o propunere privind un spațiu european al datelor referitoare la sănătate (data-țintă pentru o propunere: 2021);

-Sprijin pentru cercetare și inovare, în special prin intermediul programelor Orizont 2020 și EU4Health;

-Acțiuni de promovare a abordărilor inovatoare vizând C&D și achizițiile publice de antimicrobiene și de alternative ale acestora, precum și măsuri de restricționare și optimizare a utilizării lor”, mai arată sursa citată.

Strategia va fi discutată la nivel politic în cadrul reuniunii Consiliului EPSCO din 2 decembrie 2020.

 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate