Comisia Europeană vrea să reducă birocrația în UE. „Un efort fără precedent”

Data publicării:
Continuation of the plenary session of the European Parliament
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Eropene, discurs în PE / Sursa foto: Profimedia Images

Comisia Europeană se va angaja, într-un proiect de program economic care va fi prezentat miercuri, să facă „un efort fără precedent” pentru a reduce birocraţia în UE.

Reglementări mai simple, mai puţine, ar urma să ducă la accelerarea competitivităţii în blocul comunitar şi la stimularea inovaţiei, scăderea preţurilor la energie şi reducerea dependenţelor economice globale, conform proiectului, informează Agerpres.

Pentru stimularea afacerilor şi atragerea de noi investiţii, Comisia Europeană intenţionează să reducă povara administrativă şi să simplifice obligaţiile de raportare de către firme şi IMM-uri.

„Fără o schimbare urgentă a abordării şi vitezei, viitorul UE ca putere economică, ca destinaţie de investiţii şi centru de producţie este în joc”, se arată în proiectul de program economic pentru următorii ani.

Executivul comunitar vrea să se concentreze pe inovaţiile în tehnologie, cum ar fi inteligenţa artificială (AI), materiale avansate, biotehnologii, energie curată, robotică şi spaţiu.

Blocul comunitar îşi menţine obiectivul de a deveni neutru din punct de vedere climatic până în 2050, în pofida presiunilor economice globale, „dar tranziţia către o economie decarbonizată trebuie să fie neutră din punct de vedere tehnologic şi să stimuleze competitivitatea”, se arată în raport.

De asemenea, Comisia Europeană vrea să armonizeze legislaţia muncii şi politicile fiscale din cele 27 state membre UE şi să sporească semnificativ investiţiile în cercetare.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Monica Anghel, dezvăluiri despre momentele de tensiune din căsnicia cu Mihai Caraivan: „Fiecare dintre noi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Avertismentul UDMR înaintea discuțiilor privind susținerea Guvernului Tomac: „A avut ieșiri agresive la...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
Cum arată viața lui Susan Boyle în 2025, la 65 de ani. Artista a rupt tăcerea după zvonurile despre...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...