CORESPONDENȚĂ DE LA ODESSA. Autoritățile au confirmat moartea unui fotoreporter italian în urma violențelor din estul Ucrainei

Data publicării:
fotoreporter italian

Actualizare 15:00: Astăzi, autoritățile de la Roma au confirmat că un fotoreporter italian a fost ucis împreună cu un soldat ucrainean. Este primul jurnalist care moare în Ucraina de la izbucnirea violențelor. Cei doi au fost uciși aseară, în jurul orei 22:00, la aproximativ 30-40 de kilometri de Slaviansk. Andrea Rocchelli, 30de ani, și Andrey Mironov se aflau într-un microbuz alături de alți jurnaliști și translatori în momentul în care ar fi fost atacați de către rebelii proruși. De altfel, un alt jurnalist, din Franța, a fost rănit.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ultima fotografie realizată de fotoreporterul italian Andrea Rocchelli.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În această dimineață, Donețkul s-a autoproclamat republică independentă. În acest oraș se poate vota însă nu există un program strict. De altfel, 80% din secții sunt închise.


ACTUALIZARE 11.30. Mai multe secții de votare sunt închise în Lugansk și Donețk, iar oamenii nu își pot exprima opțiunile la prezidențiale.

_________________________________________________________________________________________ 

Probleme majore nu au fost deocamdată, dar există informații conform cărora prorușii s-ar pregăti să aștepte rezultatele scrutinului de duminică în fața Casei Sindicatelor din Odessa, transmite trimisul special al Digi24 la Odessa, Laurențiu Rădulescu.

În ceea ce privește prezența la vot, lumea începe să vină în număr mare la urne.

Ucrainenii îşi aleg duminică, un nou preşedinte, al cincilea de la declararea independenţei, în 1991. În cursa electorală s-au înscris 21 de candidaţi, doi au renunţat apoi, însă doar unul are şanse reale să fie ales: miliardarul Petro Poroşenko. Supranumit şi „regele ciocolatei”, el s-a născut în Basarabia şi este vorbitor de limba română.

Rămâne o singură întrebare: dacă el va fi ales din primul tur de scrutin sau o va înfrunta în turul al doilea pe Iulia Timoşenko, fosta prinţesă a gazelor, transformată în simbol al aspiraţiilor pro-europene ale Ucrainei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri