Corespondenţă Digi24| Percheziţii la un centru de refugiaţi din Berlin

Data actualizării: Data publicării:
alina matis

Autoritățile germane desfășurau percheziții, marți dimineață, la un centru de refugiați din apropierea Berlinului. Perchezițiile vin după incidentul de luni seară din capitala germană, când un camion de mare tonaj a intrat în plin într-un târg de Crăciun amenajat în apropierea principalei artere comerciale.

camion berlin captura

12 persoane și-au pierdut viața și 48 sunt rănite. Poliția a spus că pleacă de la presupoziția că a fost vorba despre un atac deliberat. Potrivit presei germane, șoferul camionului ar fi fost un refugiat de origine pakistaneză, care a venit în Germania din Austria, în februarie, și care ceruse azil politic. Bărbatul, care a fost reținut luni seara, după ce inițial fugise de la locul faptei, are 23 de ani și figurează în fișierele poliției pentru infracțiuni minore. Potrivit unor surse citate de Reuters, el ar fi folosit mai multe identități de când a venit în Germania. Stătea la un centru pentru refugiați amenajat în ceea ce cândva a fost clădirea aeroportului Tempelhof.

Raidurile de marți dimineața ar avea loc, potrivit presei locale, la centrul de refugiați unde ar fi fost trimis în februarie, când a ajuns în Germania, imigrantul suspectat că a comis atacul.

Trimisul special Digi24 la Berlin, Alina Matiș, a ajuns marți dimineața la locul unde s-a petrecut tragedia, iar telespectatorii au putut vedea imagini în direct. Cabina TIR-ului a fost ridicată de autorități, iar la locul faptei rămăsese remorca.

Alina Matiș: „În zona târgului de Crăciun din Berlin, mă aflu de partea cealaltă a catedralei şi a căsuţelor, este restul târgului, accesul e restricţionat pe mai multe străzi care duc la acest târg. Nici în târg nu avem cum să ajungem, am încercat şi nu ne-au dat voie poliţiştii. În acest moment, în zona securizată se lucrează la îndepărtarea camionului care a fost implicat în atacul de seara trecută”.

Pe de altă parte, au început să vină reacții politice foarte dure la adresa cancelarului Angela Merkel, în condițiile în care peste un milion de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa au ajuns anul trecut și anul acesta în Germania. Un partid de extremă-dreapta care crește în popularitate în Germania, Alternativa pentru Germania, a declarat pe contul de Twitter că ceea ce s-a întâmplat luni seara reprezintă „morții lui Merkel”.

Cancelarul german urmează să susţină o declaraţie de presă la ora 12:00, ora României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri